Cercetătorii au ajuns la concluzia că anumite specii de peşti precum COD-ul au ajuns la limită şi trebuie conservată specia. Până aici totul este ok, însă modul în care se „conservă” lasă de dorit.
Fiecare pescar are o normă de peşte din fiecare specie, odată atinsă norma pe o anumită specie, nu mai are voie să vină la ţărm cu respectiva specie deşi ea se prinde în năvod.
Mai exact, să presupunem că eu mi-am atins norma de COD, acum ies în Marea Nordică după alte specii. Însă în năvod se adună 50% COD, trebuie să separ specia pe care o vândez de COD, cea cu care mi-am atins norma. COD-ul este mort, nu am voie să îl aduc la mal dar sunt obligat să îl arunc înapoi în apă.
Deci dacă eu totuşi am voie să mai pescuisc până îmi ating toate normele şi în năvod mai prind şi alte specii, conserv specia prin a o arunca moartă înapoi în mare.
Specia la limită devine tot mai scumpă pe piaţă şi asta nu pentru că nu aş prinde peştele ci pentru că trebuie să îl arunc, repet mort!
Atunci unde e conservarea? Când pescarii oricum prind respectiva specie, nu este interzis să o prinzi că doar nu poţi controla năvodul , este interzis să o procesezi.
Fabricile se plâng că nu prea au ce procesa, dar milioane de tone se întorc moarte în mare.
Bun atunci de ce nu se implementează nişte legi mai productive? Cum ar fi ca pescarii să aiba voie să pescuiască X zile pe lună şi să aducă la procesat tot ce prind? Ok, s-a prins mai mult din unele specii însă se va vinde , nu se va arunca mort în mare. Limitând zilele de pescuit cred că s-ar conserva mult mai uşor.
Sau cercetătorii ar putea să spună exact intervalul în care se pot pescui anumite specii, fix cum se întâmplă acum cu TON-ul.
Cu prada aruncată în mare a unei singure nave, s-ar putea hrăni 2000 de oameni. Dar noi aruncăm şi scumpim carnea de peşte albă pentru că e specie protejată şi ar fi mai putină nu? Pescarii spun că nu dispare nimic judecând după năvoade. 600 kg aruncate în doar 5 ore de pescuit.
Practic „prindem” resurse preţioase care odată ajunse în năvod nu mai pot fi salvate. Dar nu le utilizăm, ci le aruncăm.
În plus legile dau norme pescarilor angrenaţi pe specii cu adevărat inexistente. Un pescar are o normă mică pe COD , deşi acesta se prinde cu sutele de kilograme în fiecare năvod însă le dă normă de 10 tone pe sezon pe Cod-ul Negru, peşte ce nu a mai fost văzut de circa 5 ani de vreun pescar.
Populaţia Angliei cumpără peştele din Norvegia deoarece normele impuse nu adună suficient peşte încât să susţină consumul, asta în ciuda faptului că se aruncă tone de peşte mort înapoi în mare la 1-2 km de ţărmul lor.
S-au făcut petiţii, lobby pe acest caz însă nu s-a schimbat nimic. Ce au făcut câţiva pescari însă? Legea spune să nu aduci pe ţărm peştele ajuns la limită, nu ai foie să îl vinzi, trebuie aruncat în mare. Aşa că au strâns populaţia pe malul mării şi au început să arunce peştele în mare …la mal, aşadar populaţia a „pescuit” peşte mort.
Hugh Fearnley-Whittingstall a făcut o petiţie care a fost deja votată de guvernul Anglie, acum el a pus la Bruxelles o jumătate de barcă cu un display, acel display arată în timp real câţi oameni se inscriu petiţiei, aşa speră ca el să schimbe această lege idioată în toată europa http://www.fishfight.net/. A reuşit, în 2012 legea a fost schimbată.
Această poveste arată că putem să ne implicăm, totul începe cu noi, abia apoi cu restul.