Soluția traficului din Iași – trenurile urbane + restul!

Cred că nu doar a județului Iași ci și a altor județe conectate la căile ferate, atât pentru traficul navetist cât și pentru cel turistic sau de marfă!

A apărut știrea asta despre achiziția unor noi trenuri pentru CFR, am scris de multe ori pe aici și pe unde am apucat.

Eu sunt un fan, de fapt nu fan, adept al călătoriilor cu trenul, asta dacă mai și reușim să avem garnituri curate și căi ferate decente.

Nu am nevoie de 200 km/h, dar 80-120 km/h e mai mult decât decent. Nu vreau să fac 12 ore până la Cluj ci 4-5 ore cu trenul.

Atunci ar deveni trenul atractiv pentru populație, când scoate măcar același timp ca mașina dar oferă condiții. Pentru că nu cred că ne place tuturor să conducem pe străzile patriei, în haosul ăsta și cu rata asta mare de accidente.

Am mai scris și aici de ce cred că era mai bine să ne concentrăm pe căile ferate și mai puțin pe autostrăzi. Suntem pe cale să devenim un mare producător de energie…..deci, e tranziția logică și normală.

Politicul Ieşean trebuie sa înteleagă județul şi traficul, le-am explicat simplu aici

Nu mai fac comparația cu alte state că sunt sătul, dar să știi că e mișto să mergi cu trenul 2 ore pentru 300 km și să citești o carte, dând 50 lei pe bilet.

Acum câțiva ani am prezentat într-un live cu un lider USR, de ce ar trebui să facem asta și în Iași, evident că nimeni nu ascultă, dar mă ambiționez să mai fac o hartă.

Nu am mai pus linia pâna la Podu Iloaie căci se subînțelege că trenul urban ar trebui să meargă până acolo, chiar până la Targu Frumos.

Arterele căilor ferate sunt paralele cu cele rutiere, zona albastră și zona roșie sunt cele mai aglomerate din județ.

Pin-urile Galbene sunt potențiale stații și chiar stații actuale!

Practic în SUD-VEST-ul județului se află cea mai mare densitate a populației și sunt comunele cu cea mai mare expansiune.

Poligonul alb poate fi discutat mult, am vrut să îl pun doar pentru a arăta că cel puțin jumătate din municipiu ar fi acoperit de niște trenuri urbane performante. Se poate ajunge ușor cam în orice direcție a orașului din stațiile propuse, folosind evident CTP în oraș.

Se vede clar că pot fi conectate lejer și zonele Tomești și Holboca, Holboca chiar are două sate cu gara, la Tomești se poate interconecta un transport local de la gară!

Clar toată această mișcare trebuie să vină la pachet cu parcări decente pe capete (ex : cel din Todirel trebuie să ajungă acasă din gara Ciurea).

Cu parcări scumpe în oraș – cum naiba să descurajezi altfel traficul?

Peroane CTP autobuz/tramvai mai late și acoperite – și piste pentru bicicliști. Aici o să îmi iau mare hate, dar civilizația nu se face cu rugăminți și polologhie. Mergeți în Copenhaga și o să înțelegeți ce zic.

Dacă rezolvăm așa : trenuri urbane, CTP, parcări pe capete, la ce dracu mai avem nevoie de 3 benzi Pod Roș – CUG? Lăsăm frumos banda unică CTP, lăsăm o bandă auto, iar din cealaltă bandă facem piste pentru biciclete și unde e cazul, lățim peroanele CTP.

În Copenhaga am văzut cel mai mare trafic pe biclă! Bandă dedicată cu semafor dedicat, așa arată o gură de metrou la ei:

La noi nu ar putea arăta așa? Cu siguranță că s-ar putea! Dar atât timp cât nu există constrângere să bagi mașina în oraș 5 km, nu o să existe nici adopție pentru CTP/TREN/Bicicletă!

Mihai Chirica va mai câștiga un mandat de primar, acum cu 1 an înainte sigur nu va face nimic în privința asta! Dar poate după ce câștigă iar alegerile, poate își ia ouăle din debara și se apucă!

Trenul urban nici nu e vreo mare șmecherie, Ciurea – Gara Mare există deja, trebuie doar să le faci mai dese, stații mai multe pentru a deservi fix ce îi zice denumirea, zona urbană.

Poate să înființeze chiar și o nouă aripă la CTP pentru căile ferate, oricum Zona Metropolitană este interesată!

Fonduri se vor găsi cu siguranță, fie prin aport de la comunele vizate, CJ sau chiar fonduri nerambursabile!

Cu ocazia asta putem face în zona Carrefour și o zonă de descărcare/încărcare pentru viitorul drum al terminalului Cargo de la Aeroportul Iași.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

24 de comentarii la „Soluția traficului din Iași – trenurile urbane + restul!”

  1. Nu ar fi rău dacă s-ar băga inter-city-uri mai des prin toată țara. Spre exemplu în Județul Suceava, sunt încă orașe care nu au legături cu treburi.

    Ruta Suceava – Gura Humorului – Câmpulung – Dorna este într-adevăr. Însă mai sunt orașe care ar fi fain să fie orașe care să aibă legătură, cum ar fi Cacica.

    Răspunde
  2. Am venit cu un RegioCalatori uitat de lume cu 90Km/h de la București. Cu IR-urile cred ca poti sa bagi mai mult in ele. Cert este ca dupa ce s-au terminat reparatiile pe Bucuresti Ploiesti trenurile nu mai intarzie atat de mult. 45 de minute cu 9 lei. Iti dai seama daca se ducea macar la 120-130km/h? Ajungeam in 25 de minute acasa, batea orice DN sau autostrada.

    Răspunde
    • Oricum e bine si 45 minute Ploiesti-Bucuresti, fara trafic, fara grija parcarii.

      Un navetist din Ploiesti lucreaza pe bani de Bucuresti si traieste pe preturi de Ploiesti.

      Ca timp face oricum mai putin decat mine pt 5 km sau ca cel din Bucuresti care vine din alt sector.

      Răspunde
        • Chirii, imobiliare, mobilitate. Toate astea se aduna. As indrazni sa zic chiar si meniul zilei 😀 pentru ca fac o analogie cu Iasi.

          De la Vaslui la Iasi faci o ora maxim, mai faci o ora sa intri in oras…preturi diferite.

          Sau Targu Frumos-Iasi, 35 km, apartamente mult mai ieftine, meniul zilei 25 lei 😀, la Iasi e 38-40.

          Toate astea se aduna pic cu pic.

          Răspunde
  3. Ți-o explodat traficul după ce ai intrat în top 5 la știrea zilei 🙂

    Lăsând gluma la o parte, revenim cu picioarele pe pământ: și zona metropolitană Brașov se confruntă cu aproximativ aceleași probleme care se acutizează de la an la an…

    Propuneri sunt, unele pertinente altele mai puțin… însă toată lumea ignoră 2 – 3 aspecte: lucrurile nu se pot rezolva peste noapte ci în câțiva ani buni pentru că tot procesul acesta e unul reversibil și congestionarea traficului nu a avut loc peste noapte, apoi e vorba de un efort financiar destul de consistent iar dacă în unele cazuri putem beneficia de fonduri nerambursabile o mare parte din cheltuieli nu sunt eligibile iar de aici se năruie toate visele pentru că fie nu sunt destui bani în bugetele proprii fie trebuie tăiate unele sinecuri și-atunci aceasta va costa voturi la viitoarele alegeri.

    În majoritatea cazurilor nu poți readuce la viață un om mort, care nici măcar îmbălsămat nu a fost, ci trebuie să dai naștere unei noi vieți…

    Apoi vorbim și de educația pe care mulți dintre noi nu o avem… știi cine stau în trafic… mașini în care e doar șoferul… și vorbesc de autoturisme…

    Răspunde
    • Sa torni o platforma de beton și sa iei niște trenuri decente SH, reprezinta o investiție mica cu un impact enorm din ce vad pe harta. Dar evident asta e doar o analiza de internet. Dacă deja exista trenuri care circula pe rutele acelea cu atât mai bine.

      Răspunde
      • Unele deja exista, nu e mare investitie. Din linia albastra ar fi maxim 5 Gari de facut.

        Pe linia Rosie, Ciurea- Iasi in situatia actuala cu 3 opriri, deja avem date…trenurile sunt full. Deci si aici merita suplimentat. 25 minute faci cu trenul din Ciurea in mijlocul orasului

        Răspunde
        • Trenul metropolitan merge de ceva timp pana la Scanteia, are ceva calatori, cand mergea pana la Ciurea doar plimba aerul. Daca ar face o statie in dreptul cartierului Visoianu, care tot creste, ar avea si mai multi calatori. Acestia exista, pentru ca autobuzul 301 care merge pana in Dumbrava e cel mai profitabil dintre traseele metropolitane. Cu ceva mai multe statii si o cadenta de macar din ora in ora ar avea succes.

          Răspunde
          • Ieri imi zicea cineva din Horpaz ca merge in Ciurea sa ia trenul si ca e full.

            Stiu ca exista, ar mai trebui statii, chiar si la Valea Adanca, Frumoasa…

            Răspunde
    • Articolul a performat bine si ieri, clar Vali trimite un spike bun.

      Normal ca in timp dar daca o tot lalaim mai trec 30 de ani.

      Chirica a avut o propunere prin 2019 parca, sa scoata euro 2 si 3 din oras. Oamenii tipau ca cine le da bani de euro 4, se apropiau alegerile asa ca nu a facut nimic. A castigat mandatul, nu a mai facut nimic. In ziua 1 de mandat trebuia bagata, pana azi uitau toti.

      Propunerile din articol sunt decente, minimale si cu ce avem deja.

      Cred ca am pe pagina FB niste propuneri si pentru drumuri alternative…se discuta, se discuta…dar nimic.

      Răspunde
    • Acum am avut timp sa ma uit pe link, stiu cam tot ce misca pe zona. Sunt cativa oameni care au solutii solide dar degeaba.

      La Iasi era un baietel super fan mobilitate, cred ca este cel mai tanar consilier local.

      I-a facut primaria un proiect de parcare biciclete…o parcare, gata, a disparut..si-a atins menirea de ales!

      Răspunde
  4. Cred ca ignori faptul ca toata infrastructura asta trebuie mentinuta, sunt persoane pe la Tg Frumos care abia asteapta sa duca la fier vechi niste sina ferata noua.

    Răspunde
  5. Ca sa ai o medie de 80-120 trebuie in anumite zone sa mearga cu 200. O sa fie mereu diverse restrictii, unele geografice. De exemplu Brasov-Bucuresti ar fi destul de rapid daca pe bucata de urcare spre Predeal nu ar face 2 bucle uriase in 2 tunele. Evident pe acolo merge cu 30.

    Răspunde
    • Asta e clar, așa este și prin alte state, e normal. Dar poți de altfel avea viteze decente în zonele de câmpie. O rută va fi mai bună, alta mai nasoală, dar în general e ok dacă călătoria e bună, decentă, timpi ok.

      Răspunde
  6. Cel mai bun exemplu de asa da l-am vazut la ‘rivalii’ (desi ne-au depasit de mult) din Cluj. 8 lei ora de parcare in centru… transportul public merge bine si vine la timp… are si banda dedicata. Foarte civilizat si te simti mai ok sa mergi cu transportul public. La Iasi vine greu, e aglomerat si sta cu masinile in trafic. Nu avem un primar vizionar, avem un spagar.

    LE: la Cluj daca o lasi pe avarii de aiurea sau pe trotuar pe arterele mari te salta locala imediat. Plus am observat ca semafoarele sunt sincronizate si se evita sugrumarea traficului

    Răspunde
    • Deci nu nevoie de oameni de stiinta, doar asumare si putina dorinta.

      In loc de paranghelii se mai pot cumpara autobuze, angaja soferi CTP.

      Banda unica pe toate traseele…

      Politie locala avem…

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.