Am observat un lucru, nu doar la mine pe blog ci în tot online-ul românesc.
Dacă scriu acum un articol „Statul mă fură și guvernanții ar trebui să moară”, acel articol nu doar că se comentează dar mai primește și share-uri pe rețelele sociale.
De cele mai multe ori românul dă share fără să citească conținutul, e de ajuns să pun un titlu în care înjur pe cineva cunoscut și gata succesul.
Dar dacă mă pun acum să scriu un articol util omenirii sau un articol simplu despre plantat lalele, nu se uită nimeni pe el, nimeni nu citește.
Concluzia? Am ajuns să urâm prea mult și prea ușor. Nu mai avem timp pentru lucruri bune, vrem țapi ispășitori, vrem să punem oameni la zid și să dăm în ei.
Ne dorim neaparat să găsim pe cineva care să greșească pentru a pasa responsabilitatea noastră, vrem acel „Bă din cauză ăstora nu merge țara asta, uite ce român bun sunt eu și ăștia nu mă lasă să trăiesc” , asta vrem.
Când făceam hochei aveam un cântec „Pe mantinelă, vrem sânge pe mantinelă”, cântecul ăsta se aplică acum. Vrem sânge, vrem oameni demiși, oameni la pușcărie…și da e bine să se întâmple dacă greșesc.
Dar la noi când ne uităm? Noi ăștia criticii care cerem sânge când vom sângera?
Când ne vom schimba comportamentul, când vom funcționa ca o societate civilizată…cum ne place să credem că suntem.
Un popor funcționează fix ca o mașină. Motorul e puțin defect, el încă funționează dar prost, consumă mult și este ineficient. Dar motorul ăla nu poate deplasa mașina dacă nu ar avea și roți, roți care susțin energia dată de motor sau chiar cer sarcină în plus din partea motorului. Noi suntem roțile.
Dacă mâine prin miracol tot guvernul s-ar schimba și ar fi exact ce ne trebuie, tot nu am ieși din rahat pentru că țara asta mai are și cetățeni nu doar conducători.
Cerem investiții, cerem salarii mari, cerem performanțe incompetenților din guvern însă noi avem o țară plină de necalificați, o țară în care nici necalificații nu vor să muncească pentru că de cele mai multe ori e mai simplu să îmi curgă mucii în gură de cât să lucrez pentru 7 milioane.
E mai ușor să fiu cool pe facebook și să îmi dea mama 5 lei de țigări de cât să încep să muncesc chiar și pe 7 milioane. De ce să încep eu să capăt o experiență, să încep să respect un program, o ierarhie să învăț să fac ceva util, să deprind o meserie care pe viitor să mă scoată din 7 milioane să mă ducă mai sus, de ce?
Nu e mai simplu să o ard trist pe net că statul nu îmi dă, statul nu îmi asigură, statul e mai prost ca statul acasă? Sigur că e mai simplu, doar nu om fi noi prima generație de nebuni care începem să ne inițiem în câmpul muncii pe 7 milioane, la dracu noi am terminat licee și școli profesionale, unde naiba au dispărut posturile alea de Project Manager și CA? Sunt pe pile, huăăăăăă țării de căcat în care trăim.
Nu’i așa măi puțifer?
Marș până la oglindă, uite-te bine în ea și identifică idiotul, apoi adresează-i câteva întrebări idiotului:
1. Bă pe banii cui ai stat în școală?
2. Banii ăia când îi returnezi în sistem?
3. Ce ai făcut notabil pentru a fi angajat?
4. Când ai de gând să construiești un cv, o carieră?
5. Cât să te mai susțină mă-ta?
Bine punctat si strategic aleasa fotografia ! 🙂 🙂 🙂 Adevarul este ca fiecare dintre noi trebuie sa mai schimbe ceva, pe ici pe colo. Si, poate, cand ne ajunge cutitul la os din cauza lucrurilor ce sunt strambe, sau nu functioneaza cum trebuie, sa ne eliberam de filozofia lui „Las-o ba ca merge si asa !”
Insa, ai dreptate : daca cer altuia sa fie mai bun, trebuie sa devin eu mai bun , in primul rand.
Si nu uita : „haters gonna hate”. Lasa troll-ul sa aiba si el o satisfactie marunta acolo ! 🙂
Troll-ul mereu are loc în postările mele :))
Da ! Sunt situatii in care un troll este bun la … blogul omului 🙂
Păi mai descrețim frunțile 🙂