Mai folosiți Revolut?

Știu că încă este foarte popular Revolut însă de mine nu s-a prea lipit.

Aveam un card care expira în 2025, am vrut să îl folosesc la Praga, însă mi se tot respingeau tranzacțiile.

(Cu ocazia asta îmi dau seama că sunt dator cu articolele despre Praga, Milano..)

Am înțeles apoi că mi l-au închis că nu am făcut ceva, validare informații sau ceva de genul ăsta.

Așa că m-am descurcat lejer cu ING, la ei am cont și card atât în lei cât și în euro iar cursul a fost bun mereu.

Nu am simțit că wow pierd bani la curs sau ceva bani la comisioane, au fost minime, acceptabile.

Dacă ar trebui să cheltui mult în moneda respectivă poate ar fi util Revolut, dar la maxim 500 euro nu se simte când dau cu ING.

Nu mai rețin unde dar în anumite state mă și întrebau dacă vreau în moneda locală sau în Euro, am ales mereu în Euro și am dat cu cardul de euro.

Totuși, acum pentru Copenhaga mi-am comandat alt card Revolut, să văd dacă îl voi folosi.

Am auzit că au o nouă limită, ceva cu 5000 lei/lună, ceea ce nu e chiar mișto.

În spunea un coleg care a fost în Chile că a trebuit să schimbe 3000 lei în moneda locală și a fost cam nașpa că i-a ramas o diferență de doar 2000 lei.

Nu știu cum e cu treptele, eu am Revolut Standard, probabil dacă optez pentru altă treaptă am și alte limite.

So, voi mai folosiți Revolut? Dacă da, la ce? Card zilnic, concedii sau tranzacții?

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

14 comentarii la „Mai folosiți Revolut?”

  1. Eu am folosit anul asta revolut in anglia, spania, cipru, franta si grecia.
    Am folosit si carduri BCR si ING in acele calatorii.
    Cursurile de schimb au fost tot timpul mai bune la revolut. Am depasit si acea limita de la planul standard dar tot a fost un curs mai bun ca la celelalte banci.
    Daca ai un card de credit ING poti sa incarci de pe el banii pe revolut si ii imparti si in rate. 😀Pe Bcr nu merge.
    M-am tot gandit sa trec la alt plan dar ori am uitat ori am considerat ca nu merita sa platesc acel fee lunar.

    Răspunde
        • Cash iau si eu, nici nu discut. In 99% din cazuri nu am avut nevoie de mult.

          Dar, uite, anularea (da un search le blog dupa cuvantul „calvar”), acolo am fost in mare impas si cash-ul nu m-a ajutat. Pe card eram chel..noroc de un amic!

          Dar da, cash am si eu, mereu. Acum am invatat ca trebuie sa am consistent si pe card..ca bilete la 12 noaptea nu poti lua cash!

          Răspunde
  2. La ce comisioane mi-a taxat ING-ul pe contul de euro, mi-am jurat să folosesc ING doar în lei.
    Revolut este peste orice bancă din România la internet banking și carduri.

    Răspunde
      • Taxa de administrare este destul de mare (3€/lună), la Revolut e gratis. Retragere numerar de la ATM ING 0.5%, de la alte ATM-uri 4€, transmitere PIN în străinătatea: 160 lei
        Orice ai zice cu Revolut ieși mult mai ieftin, mai ales pentru sume mici.

        Răspunde
        • Tu cred ca vorbesti de ING pe firma, nu? Pe personal nu am deloc asemenea taxe, retrag moca de la orice atm, nu am administrare..bine, e cardul pe care primesc salariile, deci are rulaj.

          Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.