Ne dorim The internet of things?

Internet_of_Things


Ne dorim The internet of things? da, cu siguranță da pentru ca ăsta este pasul spre viitor și în fiecare zi ne bucurăm să avem tot mai multe dispozitive conectate la internet și controlate de la distanță.

Nu pare deloc ireal, deja există mașini de spălat și frigidere ce pot fi accesate prin telefonul mobil de la distanță, BMW și Mercedes au implementat pe mașinile lor anumite funcții.

Dar, acum să fiu puțin apocaliptic ne-am dori ca tot ce deținem să fie interconectat în rețea? Cine ne-ar putea asigura protecția?

Ok vom spune că specialiștii vor face niște aplicații imbatabile dar acei specialiști sunt deobicei niște oameni deștepți cam la fel sunt și hackerii.

Dacă eu îmi pot controla casa de la distanță, să presupunem sistemul de alarmă, fiind conectat în rețea înseamnă automat că și alții ar putea să îmi controleze casa de la distanță.

La fel s-ar aplica și în cazul unei aparații futuriste, gen o mașină care să se conducă singură iar tu să fii un simplu pasager.

Nu știu dacă ați văzut Terminator – Genesys dar povestea filmului este cam despre treaba asta. Toată lumea se bucură ca se lansează o aplicație prin care își pot controla toate obiectele din jurul lor, doar că acea aplicație prinde viață și astfel poate controla orice dispozitiv din lume.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

4 comentarii la „Ne dorim The internet of things?”

  1. internet of think, nu e internet of things?

    well, da, e pasul spre evolutie, o sa fim ca aia din familia jetsons. dar la ce probleme de securitate sunt azi, o sa stam pe la usa cu toate CHEILE electronice posibile in mana.

    Răspunde
    • 1. Mulțumesc de corecție
      2. La cât de scârțari suntem, o sa folosim inclusiv baterii 777 🙂

      Este adevărat ca mi-ar plăcea sa dau drumul la apa caldă în timp ce conduc spre casă, dar probabil ar putea face asta și un „binevoitor” care îmi hackuieste sistemul , el poate prefera gazele.

      Răspunde
      • urmaresc treaba asta de ceva vreme, dar…

        mi se pare un concept over rated. deja avem senzori de tot felul, home automation si toate astea. e doar o lupta de suprematie, se intrec colosii intre ei, sa vada care poate lua potul cel mare.

        ideea este ca Google (astia investesc in absolut orice), Apple (mai discreti), Ubuntu (ai sa razi) si Microsoft (astia sunt doar prosti si copiaza competitia) se lupta acum, ca sistemul lor sa devina primul sistem ioT-compatible.

        Ubuntu sunt primii care au creat un sistem de operare pentru internet of things (Snappy Ubuntu Core), dar mai e de muncit la el. Desi smartwatchul e un moft acum, are sens existenta lui, ca fiind doar un element din internet of things. pornesti apa calda de pe ceas, nu telefon. si fiecare dispozitiv inteligent are un scop anume.

        eu consider ca nu e nevoie INCA de asa ceva, dar…

        Răspunde
        • Nu este nevoie încă deoarece noi oricum suntem puțin în urmă când vine vorba de costurile tehnologiei.

          Adică ok, aș vrea și eu o brățară fitnes sau un smartwatch dar costă, pe când afară au devenit deja un must.

          Cel mai probabil Google va câștiga competiția, dacă observi Google deja produce cam orice în orice și le interconectează între ele.

          Cu greu găsești un produs accesat online care să nu treacă/depindă de google.

          Ubuntu…lol, în fine este departe de a atrage useri. Dacă mâine Ubuntu ar fi primul care lansează, până adună useri și adepți, cumpără google tot.

          Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.