E destul de ușor să duci Miroslava la un nou nivel

Miroslava este una din comunele cele mai ușor de dus la un nivel nou, la un nivel cum vedem pe la alții pe afară.

Am mai scris, am mai zis. Apropierea de oraș a atras investiții, noi locatari și evident expansiunea zonei de servicii.

Din start nu vreau să judec actuala administrație, pentru că ei sunt cei care au adus Miroslava până aici și ar fi incorect să spun că nu au făcut nimic bun!

Dar, mai sunt multe, multe lucruri, cum ar zice unii „abia acum încep lucrurile de finețe„, aici ai nevoie acum de planificare, de dezvoltare durabilă care să ajute populația și peste 50 de ani.

De abia acum începi să umbli la lucrurile care își pun amprenta pe calitatea vieții. De aici încolo schimbi comuna dormitor în comuna comunitate.

Despre posibilitatea și conceptul celor 15 minute am mai scris aici, nu mai repet. Acum ceva vreme am scris despre primele zece măsuri prioritare de implementat în comuna Miroslava.

Măsurile au reieșit din analiza multicriterială, din studiul sondajului populației, a dezvoltării, strategiei de dezvoltare locală și punerea în context cu alte așezări.

În articolul ăsta voi vorbi despre următoarele 10 măsuri, spun următoarele pentru că acesta au fost prioritizate prin AHP în funcție de importanța lor.

ODD1114.8CÂINE_STER_ABANDON0.1782.63411
ODD39.7DEFIB_AUTO_INST0.2632.55112
ODD919.1INT_FUNCT_RURAL0.1072.04413
ODD624.5EXT_BAZINE_APA0.0832.03414
ODD37.2PUNCT_SIJ_SAJ0.2631.89415
ODD916.4INT_URBAN0.1071.75516
ODD620EXT_REAB_APA0.0831.66017
ODD45.6MASA_COPIL0.2561.43418
ODD45.6AFTER_MASA_COPIL0.2561.43418
ODD617.2EXT_RETEA_CANAL0.0831.42820
  • Campanii de sterilizare și conștientizare privind câinii cu stăpân și fără stăpân – dacă nu plecăm de la conștientizare și sterilizare, nu o să oprim niciodată robinetul câinilor fără stăpân. Ei devin un pericol pentru societate, însă, și ei la rândul lor nu duc o viață bună pe străzi. Știu că au existat voci penibile ca „dacă îi sterilizăm, de unde mai luăm căței?” Să ajungem noi acolo că avem de unde, așa cum Germania sau alte state adoptă de la noi.
  • Echiparea instituțiilor publice cu Defibrilatoare automate și impunerea echipării privaților cu flux mare de cetățeni – chestia asta am ridicat-o chiar primarului iar când s-a prezentat planul parcului Ezăreni , viceprimarul a spus la microfon cu gura lui că vor dota instituțiile, au uitat! Adevărul e că este o investiție colosală! S-au găsit 400.000 lei pentru parohii dar nu se găsec 30.000 lei pentru a salva vieți, mai ales în școli.
  • Asigurarea tranzitului funcțional cu satele îndepărtate cu caracteristici rurale – aici este o mare provocare. Avem 3-4 sate urbanizate și avem sate foarte rurale, din acest motiv Miroslava încă nu este pe deplin funcțională dpdv servicii, acces, facilități. Dacă în Valea Adâncă ai farmacii peste tot, în celelalte sate îndepărtate tragi cu praștia. Acum cu noile trasee CTP s-au mai conectat cât de cât.
  • Extinderea bazinelor de captare a apei pentru asigurarea necesarului pe timp de vara – și nu doar vara. Suntem într-o expansiune uluitoare, Miroslava are cele mai multe autorizații emise/1000 locuitori, este clar că avem nevoie urgentă de aceste bazine. Dezvoltarea imobiliară nu este rea, chiar este motorul dezvoltării, însă, trebuie să vină la pachet cu tot ce înseamnă infrastructură.
  • Punct intervenție SIJ/SAJ pentru reducerea timpilor de intervenție în comună dar și în comunele alăturate – aici deja obosesc eu. Acum 3 ani am propus Centru de permanență care să înglobeze punct de intervenție SIJ/SAJ. Am văzut ce înseamnă, ne extindem, nu mai suntem 10.000 suntem 34000, orice secundă salvează vieți. Prin 2020 când am propus asta, unii m-au criticat și mi-au zis „Pentru ce? Avem pe Copou, suntem aproape„. Am tăcut și am cerut opinia comandantului ISU, acesta mi-a zis clar că e ultra necesar un punct cum e Miroslava pentru că este mare (e cât un oraș) și are acces rapid la comunele din jur.
  • Integrarea urbană a zonelor din proximitatea orașului – chiar dacă satele ca Valea Adâncă, Horpaz și Miroslava sunt în proximitate, nu sunt integrate în urbanizare, centrul de permanență este unde este, parcuri…tot prin oraș, bancomate, servicii, utilități pe alocuri etc.
  • Reabilitarea, modernizarea și extinderea continuă a rețelei de apă potabilă – rețeaua de apă este relativ nouă, însă ținerea ei la standarde și mentenanța ar limita costurile în viitor. Aici trebuie iarăși planificată fiecare nouă autorizație de construcții încât noile tronsoane să fie branșate, să existe capacitate, să nu avem surprize pe viitor. Aș adăuga și o cartografiere a rețelei, sunt 100% convins că nu știe nimeni exact unde sunt țevile. O zic foarte asumat, când s-a spart țeava în drum, ApaVital nu știa unde este țeava de apă și de gaz, mă întreba pe mine unde e curentul….drept urmare, au spart țeava când săpau.
  • Subvenționarea meselor pentru copii proveniți din familii fără posibilități – țipăm peste tot despre riscul abandonului școlar, din fericire în Miroslava nu sunt foarte multe cazuri, însă, atâtea câte există, cred că autoritățile pot subvenționa hrana acelor copilași, astfel vor limita și riscul abandonului școlar. Am văzut câteva cazuri în care deciziile părinților au fost fie retragere fie copilul se simțea marginalizat și a renunțat. Cred că nu e un efort foarte mare pentru comună, mai ales că nu sunt mulți.
  • Subvenționarea programelor de after school și masă pentru copii proveniți din familii fără posibilități – este clar legată cu cea de mai sus. After school nu este un moft ci o necesitate. Părintele respectiv are nevoie să meargă la muncă pentru a întreține familia, dacă nu își permite after school, nu își permite masa, va renunța să lucreze pentru a sta cu copilul. Mai mult, în general în familiile aflate în dificultate există și o educație sau acces la educație precară, într-un after school acel copil are șansa să se simtă integrat și poate învăța mai bine, își poate face temele, acasă oricum nu ar avea cine să îl sprijine.
  • Extinderea rețelei de canalizare – chiar dacă avem programele și lucrările începute, noile extinderi nu trebuie să mai aștepte mari programe de investiții. Grosul se face acum, ramificațiile se pot face în timp, cu bani mai puțini și sectorial. Ai tot toate datele disponibile ca atunci când pui avizul pe un proiect de case, să demarezi și restul.

Am încercat să spun doar câteva cuvinte pentru a nu face un articol lung, este clar de vorbit punct cu punct și dacă este nevoie, chiar explicat de ce x e mai sus sau mai jos ca y în contextul actual!

Măsurile de mai sus sunt lucruri adiționale, de atenție, planificare, viziune. Nu sunt lucrări de amploare care să se facă odată și gata, ele trebuiesc aduse în discuție ori de câte ori este nevoie.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

4 comentarii la „E destul de ușor să duci Miroslava la un nou nivel”

  1. Eu la asta susțin ce am mai spus, nu poți avea control absolut decât asupra propriilor fapte 🙂 înclinația ta e clara, nu e un moft, nu e o lauda, nici măcar un talent, tu investești energie în asta, și investești, și investești și investești, și o faci VOLUNTAR!!!

    Nu face nimeni asta din plictiseala, eu nu cred că a existat vreo zi, de când te cunosc eu cel puțin, în care sa nu te gândești măcar odată la dezvoltarea acestei comunități, ca poate nu ai scris public despre asta in fiecare zi, asta este alta poveste! (Aproape zilnic uneori dar ehhhh 😅😅😅)

    Eu pun pariu că inclusiv în călătoriile tale de fiecare data când vezi ceva de impact, fie pozitiv sau negativ, instinctual zici, așa vreau/așa nu vreau la Miroslava!

    Rupe blocajul, de tipul, as vrea dar….

    Nu spun sa nu iei in calcul potențiale obstacole pe care ai putea sa le întâmpini, dimpotrivă, înfrunta realitatea.

    Dar ceva in sensul este posibil să apară problema x, dar știu că la momentul respectiv voi avea soluția (sau de preferat mai devreme)

    Te vad de multe ori că spui că x ar face, că y ar drege, un fel de…. „Îi este bine ei (comunității) și pe mana altuia.

    Ști cum suna asta pentru mine? Văzând asta in ansamblu?

    Ca și cum un părinte, ar recruta un alt părinte pentru copilul sau, că…. Iar fi mai bine 😐. Nu există așa ceva!

    Tu iubești Miroslava și punct! Asuma-ți asta 🙂

    Răspunde
    • E adevarat ca in vacante sunt foarte atent la tot ce inseamna fluidizare, durabilitate, asezari spatii verzi si planificare 😀

      Cat despre ce vreau eu, oamenii trebuie sa decida asta prin increderea acordata iar eu trebuie sa livrez, nu pot, altul. Mai mult decat a-mi arata disponibilitatea, cunostintele si implicarea, nu pot sa fac sau nu tine de mine ci de comunitate.

      Răspunde
  2. Mai e ceva la … „Comunitatea ” asta 🙂.

    Ea pentru deveni disponibila pentru ceva nou, trebuie sa înțeleagă că merită ceva mai bun, sau sa înțeleagă că merită efectiv sa crească, având ceva mai bun drept inspirație 🙂

    Însă pentru a înțelege asta clar și fără prejudecăți, ar trebui sa devină ea însăși disponibila propriei sale ENTITĂȚI!

    Niciodată nimeni nu este disponibil să primească din afara, mai mult decât este disponibil să primească din partea propriei persoane, și când spun „primit” mă refer la orice 🙂

    Pace și lumină îți doresc 😇

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.