Știam de ceva vreme ca Viceprimarul Comunei Miroslava Mihăiță Lisoschi este tras pe dreapta de către partidul său, doar că nu știam cât va mai dura până va fi demis.
Este problema lor, meciurile lor interne, și chiar dacă mai știu câte ceva, este de datoria lor să clarifice lucrurile.
Situația trena de câteva luni de zile, viceprimarul nu mai are atribuții, practic vine la serviciu doar ca să aibă comuna un viceprimar.
USR Miroslava a făcut fix ce trebuie să facă opoziția, să puncteze atât politic cât și administrativ, așa că au depus proiectul de demitere.
Proiectul a fost susținut, atenție de către USR, PSD și parte din PNL Miroslava!
Pentru că USR Miroslava și-a asumat, tot ei au adus în vedere opiniei publice. Doar că, opinia publică acum suspectează un blat între USR Miroslava și PNL Miroslava, adresând întrebări liderului USR Silviu Ghenghea,
Dragilor, răspunsurile nu sunt la Silviu Ghenghea, răspunsurile sunt la Viceprimarul Mihăiță Lisoschi și la PNL Miroslava.
PNL Miroslava nu mai poate da înapoi acum. Pentru că ar trebui să ne explice de ce au ținut un viceprimar fără atribuții atâta timp pe banii noștri. Dând înainte, se pot doar scuza că au încercat dar nu s-a mai putut.
Viceprimarul, nici el nu are scuză! De ce a acceptat atâtea luni de anonimat? Dacă are ceva de zis, să zică acum!
Multă lume mi-a zis să candidez independent, dacă aveam oportunitatea asta să joc politic, o făceam!
Dacă mă numeau viceprimar apoi, ținea de mine să nu mă umilească și să vă aduc la cunoștință tot ce pățesc. În niciun scenariu nu aș fi tăcut la trecerea timpului cum se întâmplă acum!
Probabil s-ar fi spus exact același lucru și despre mine, că m-a cumpărat administrația pentru a fi umil.
Dar adevărul este ăsta, în politică trebuie să îți asumi să intri acolo și să faci tot ce poți să fie bine!
De pe margine…știm, nu ne plac looserii și nici rezervele!
Așa că, USR Miroslava face fix ce trebuie, astfel de oportunități nu se iartă! Iar acum PNL Miroslava nu prea au altă cale decât să îl susțină pe Silviu.
Dacă vor numi alt om din PNL, mesajul pentru noi este clar : Au pus pe cineva la comanda executivului și se închide iar administrația!