Țeapa BRUA cu Florin Zamfirescu

Țeapa BRUA cu Florin Zamfirescu este identică cu țeapa Rominvest și Turcescu, practic s-a schimbat doar personajul și „fondul de investiții”

În rest e identică schema cu site clonat, interviu cu Denise Rifai, bla bla! Ăștia nu s-a chinuit să facă un deep fake cu AI cum e la țeapa cu Țiriac, doar au pus niște text cu site-ul fake ce pare a fi RFI.

Se folosește evident un titlu scandalos ca să atragă românii naivi!

Banca României l-a dat în judecată pe celebrul actor Florin Zimfirescu pentru ceea ce a spus în direct la TV. Cum câștigă un actor 10000 ron zilnic și de ce poate oricine să facă la fel?

Trebuie să fii foarte naiv să crezi că o știre de astea nu ar fi bubuit peste tot pe la TV, dar se pare că merg mizeriile astea făcute pe genunchi!

Se adaugă și niște dramă, cum că i-a închis statul emisiunea să nu vadă domnle lumea cum face ăla bani!

Denise Rifai

La început, nu am înțeles ce s-a întâmplat și de ce programul a fost oprit brusc. Transmisiunea a fost întreruptă, invocând probleme tehnice. Am fost foarte îngrijorată pentru Florin, pentru că nu mai este tânăr și nu ar trebui să fie nervos. Am fost foarte supărată și descurajată că mi-am dezamăgit publicul. Nu știam că unii oameni serioși chiar nu vor să se vorbească despre acest mod de a face bani.

Dar știți ce? Am verificat tot ce a spus Florin – e adevărat, după program, am urmărit locuri din BRUA timp de o săptămână și cumva am obținut unul! Am vorbit cu managerul, am investit 1500ron, dar acolo poți depune o sumă mai mică, mi s-a dat acces la contul personal și am început să aștept ce se va întâmpla. Am fost surprinsă când pe contul meu a fost deja până la 5684 Ron în dimineața următoare! Apoi a urcat la 10000 ron! Banii pot fi retrași imediat și pe orice card! Este un fel de miracol și cel mai frumos lucru că este legal! Tot poporul român ar trebui să știe despre asta!

Eu nu înțeleg cum pot pica românii în țepe de astea atât de ușor, mai ales că site-urile se văd de la o poștă că sunt clonate!

Dar ce este țeapa BRUA?

În 2018, s-a decis începerea construcției unui gazoduct care va conecta Bulgaria, România, Ungaria și Austria, de unde este și numele BRUA. Proiectul este conceput pentru a transporta gaze din regiunea Mării Negre și a Mării Caspice către Europa, sporind securitatea și diversitatea aprovizionării cu gaze a țărilor UE.

image

BRUA a devenit deosebit de important abia acum, după ce Rusia a încetat să mai furnizeze gaze către Europa. În prezent se înregistrează o inflație uriașă și creșteri de prețuri pentru produse și servicii în România și în întreaga lume, deoarece costul gazelor și al combustibililor a devenit mult mai mare. Aceasta înseamnă că banii noștri își pierd valoarea și acum pot cumpăra mai puțină mâncare și lucruri cu ei decât acum un an. În vremuri de criză economică, salariile și pensiile rămân aceleași, iar prețurile în magazine ating cifre fără precedent, ceea ce sporește nivelul sărăciei în țară.

Pe scurt este o interfață fake care te pune să îți bagi cardul și te fură!

Promit ei ca prin aplicația lor face algoritmul mii de tranzacții și vinde/cumpără gaze și pac se îmbogățesc românii noștri!

Bine, de îmbogățit se îmbogățesc unii, țeparii din spatele paginilor fake care pun mâna pe datele bancare!

BRUA există, dar nu ca fond de investiții ci este magistrala de GAZ dintre Bulgaria-România-Ungaria-Austria și gășim informații pe site-urile oficiale ale statului.

Nu s-au obosit prea mult nici la detaliile site-ului pentru că ei știu cam ce categorie de oameni să țintească, oameni care nu ar căuta detalii.

Mai departe, paginile nu sunt accesibile, mi le blochează Bitdefender, evident că nu există date despre vreo firmă, date contact, adresă, absolut nimic!

Domeniul a fost întregistrat luna trecută și operează de prin Rusia în Zabiavia, daca am tradus eu corect 🙂

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

37 de comentarii la „Țeapa BRUA cu Florin Zamfirescu”

  1. Azi văzusem la TV pe o doamnă care a fost păcălită de un țepar că e Brad Pitt și i-a transferat escrocului vreo 2.000 euro ca să intre în clubul select a lui Brad.

    Dacă unii cred că-i caută Brad Pitt pe whatsapp, cum să nu creadă lumea că se poate îmbogăți peste noapte…

    Răspunde
    • O problema e si ca ruleaza reclama pe site-uri legit. Aia care au ales orice alt furnizor de ads in afara de google, primesc tot felul de mizerii.

      Ieri am vazut reclama pe Fanatik

      Răspunde
  2. Am văzut reclama asta, mi-a atras atenția, am mirosit că e țeapă. Dacă ai muncit vreodată în viața ta îți dai seama oricât de lipsit de minte ai fi că e țeapă. Miroase de la o poștă a țeapă asta cu Zamfirescu.

    Cum naiba să fii atât de naiv să crezi, mai ales că se știe de Caritas, de FNI, etc.

    Răspunde
  3. Am găsit și eu un site https://bitprofit.software/, care este activ și azi 11 iunie 2024.
    Introduci datele ( bineînțeles nu cele reale ) și apare mesajul ”You are already registered in our system.”
    Am introdus tot felul caractere și adrese false de email și apare același mesaj.
    Probabil dacă se introduce un număr de telefon real vor suna să inițieze contactul.
    Mulțumesc pentru articolele despre fraudă, am trimis mai departe și la prieteni.

    Răspunde
  4. buna seara! eu am fost victima a unei astfel de inselatorii. nu stiu daca ma credeti sau nu, a fost un fel de hipnoza verbala, in care eu am dat un cod temporar al aplicatiei vancare si mi au furat 3300 euro. am facut plangere la politie si mi am blocat toate conturile. Las acest comentariu la cei care se intereseaza, sa nu investeasca in BRUA. din pacate, eu m am incantat la castiguri dintr o investitie de 1200 lei, fara a ma informa inainte..
    ajutati-ma cu o chestiune.. pot avea acces la datele mele personale, ex buletin sau adresa, daca mi am inchis conturile bancare? dar dupa revolut?

    Răspunde
    • Bună ziua, nu prea au ce face cu datele alea, important este că ați blocat acele conturi bancare, acelea erau periclitate.

      Înainte de orice înseamnă bani și câștiguri fabuloase, dați o căutare pe internet, așa găsiți articole ca acesta și vă feriți de țepe.

      Răspunde
  5. Buna ziua ! In zilele acestea pe telefonul meu a aparut un articol pe Google cu o poveste asemanatoare doar cu alt personaj, fiindca am avut anterior investitii in fonduri la banca, am acesat lincul prezentat si fiindca dupa datele personale au trimis mesajul in limba engleza pa care eu nu cunosc, am renuntat sa merg mai departe. Dupa cateva ore am primit telefon de la o persoana si a inceput sa ma lamureasca ce avantaj financiar o sa am. Am fost sfatuit sa trimit niste bani pe un cont Revolut pe numele unei persoane, la intrebarea mea ,,cum crede ca voi trimite bani unei persoane si nu unui instituti de investitii, a inceput sa balbaie. In urma urmei am mirosit ca este o frauda si am spus sa-mi trimite oferta prin email cu toate datele lor complete. Nici la ora actuala nu au trimis nimic.Discutand cu personalul banci mele mi-au spus ca nici nu ma lasau sa fac o asemenea virare de bani, si ca am procedat OK.
    Nu va lasati amagiti de vorbele frumoase ca in spatele lor este diavolul.

    Răspunde
    • Da pentru că platformele mari nu au timp sa blocheze canalele iar publicațiile unde apar nu sunt interesate.

      Apar și pe site-urile sportive cum apar aici la mine reclame. Doar că la mine sunt reclame prin google, google verifica ce pun publisherii. Insa, daca as fi pus canale ca 5ads.com sau altii, aia nu verifica ce tip de reclame se ruleaza prin ei.

      Răspunde
  6. Mie mi-au făcut 3 credite pe numele meu Folosindu-mi datele si ,din păcate , momentan nu este nicio metoda Legala pt a contesta ca nu eu am luat acei bani din banca …pentruca ,din neatenție ,am semnat pentru ca sa îmi scot banii investiți pe platforma si de fapt au folosit acea semnătura pt contractele de credit …eu nu am știut absolut nimic, nu mi-au dat impresia ca ar putea fi frauda pt ca intrasem pe un site oficial sau așa părea si am investit o suma nu mare dar vroiam sa scot banii si acolo m-au prins ! Nu știu dacă bancile nu vor pretinde de la mine banii chiar dacă am toate dovezile ca e frauda …si dosar penal deschis! Nu știu dacă cineva a mai fost atât de naiv ca mine sa ajungă pana acolo si sa aibă credite in felul asta….dacă știți ceva informații care ar putea ajuta, as aprecia dacă mi le-ati da

    Răspunde
    • Va zic sigur ca nu aveti cum sa platiti astfel de credite. Ca sa fac un simplu cont bancar online am dat multe date + interviu pe camera, plus ca trebuie sa ai rulaj la ei ca sa iti dea credit fara alte documente fiscale care sa ateste veniturile. Doar daca au facut la vreun ifn mai obscur, dar si acolo e usor de contestat daca nu ati fost dvs.

      Ati luat legatura cu respectivele institutii bancare? Ce au zis?

      Răspunde
  7. 0749014436; 0722954818; 0757256315; 0761247227 – echipa de ‘consultanti’ brua.ro
    Am fost amenințată ca urmează să îmi schimb numărul de telefon, ei vor continua să sune /spameze.
    Care sunt organele abilitate pentru a reclama intenția de fraudă? Punctual, catre cine pot eu sa fac o sesizare?

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.