Când spui manager sau te gândești la management, faci greșeala să te duci cu gândul la un om care doar dă ordine, el e șeful tuturor și capul operatiunilor.
Realitatea este alta, un manager bun are o întreagă echipă în spatele lui cu care colaborează, nu dă ordine ci colaborează.
O greșeală des întâlnită în management este atunci când se dă lupta pe simpatii. Pentru că respectivul manager simte și știe că are nevoie de echipa din spatele angrenajului și trebuie să o atragă de partea lui.
Genul ăsta de simpatii trebuie să se câștige în timp prin fapte, prin cărămizi puse prin încredere. Când ele se pun prin cifre la repezeală și cerințe populare fără asumări, echipa se dezice și nu susține managerul respectiv.
În angrenajul unei echipe vei găsi oameni cu poziții asemănătoare însă acei oameni gândesc diferit și asta îi face speciali. Când un manager are pretenția ca toți să gândească la fel, atunci el nu își dorește o echipă ci o entitate cu identitatea dorită strict de el.
O astfel de dorință nu poate fi productivă, când toți zic CEA la căruță, căruța virează fără să întrebe de ce și când se lovește de copac, nimeni nu știe de ce.
Lupta pe popularitatea în sânul echipei nu se câștigă prin mici premii, mici favoruri sau ajutoate. Popularitatea se câștigă prin muncă, starturi și finish-uri duse împreună.
Un premiu are efect pe moment însă cam toți oamenii de sub managerul respectiv câștigă destul de bine încât să își fi permis și ei premiul respectiv. E bun, e ok, e apreciat însă oamenii ăia gândesc mereu în perspectiva evoluției și vor dori rezultate pentru ca seara să pună capul pe pernă.
Oamenii de sub un manager bun caută mereu soluția durabilă, soluția cu cele mai mici pierderi și merg ea corectând din mers, făcând-o mai profitabilă.
În momentul în care nu îi mai lași să gândească încercând să îți impui ideile tale contrar a tot ce gândesc ei, poți spune că ai piedut echipa, vei savura o victorie dar nu te vor susține niciodată spre un ritm omogen.
Un manager bun e cel care știe să asculte 100 de păreri și din 100 să facă o propunere cu iz din fiecare 100. Să plece urechea la experiența fiecărui om din echipă fără să îi suprimeze autoritatea ideilor exprimate.
Din acest motiv companiile de stat au manageri neperformanți, pentru că lumea a înțeles că managerul trebuie să fie doar pe hârtie, că s-o pricepe el și dacă nu oricum are un om bun care să îi facă treaba.
Toate astea se întâmplă pentru că nu se consultă și alte puncte de vedere, alți oameni cu altă experiență cu alte viziuni.
Cei mai mulți iau o idee, o implementează și și-au completat agenda, dacă nu e bine oricum e vina celui care a propus-o doar el era specialistul ce dacă tu ca manager nu ai mai disecat-o.