Jon se întoarce acasă , primirea sa nu este tocmai aşa cum şi-a imaginat-o. Oraşul este cuprins de panică iar oamenii nu mai pot gândi la rece.
În urma radiaţiilor mai multe persoane suferă de arsuri şi deficienţe respiratorii, spitalul local rămâne rapid fără resurse iar singura lor şansă este să se restabilească pana de curent şi proviziile de medicamente.
Cum nimeni nu ştie ce s-a întâmplat iar căile de comunicaţii sunt la pământ Jon se oferă voluntar să meargă în primul oraş să vadă dacă situaţia este asemănătoare.
Jon mai ia cu el câţiva vecini şi pleacă spre oraşul vecin Brand. Pe drum pot vedea un peisaj apocaliptic. Clădiri părăsite, leşuri de animale, păsări căzute pe pământ.
Ajunşi în Brand sunt întâmpinaţi de oameni cu arme, oraşul se baricadase. Sunt preluaţi la intrare de santinelele locale şi duşi către şeful oraşului, un fost locotenent de armată Stan.
– Jon, prost moment ţi-ai ales să te întorci acasă
– Da, nu e tocmai „Casă dulce casă” , ştii cumva ce se întâmplă? Nu avem curent? Avem oameni bolnavi, aproximativ 60.
– Am auzit doar nişte zvonuri, cum că 4 oraşe au fost atacate cu bombe toxice, toate clădirile sunt în picioare însă oamenii mor pe capete. Noi avem peste 200 de morţi iar numărul lor creşte în fiecare zi.
– Se ştie cine ne-a atacat?
– Nu, toate căile de comunicaţii sunt căzute însă din experienţa mea cred că ne-au atacat Ruşii.
– Ruşii? Nu cred? Cum ar fi putut ajunge până aici fără să fie detectaţi?
– Cred că a fost un atac la sol, cu oameni din interiorul ţării. Însă este doar o bănuială a mea.
– Avem nevoie de nişte medicamente de la voi pentru a ne îngriji bolnavii.
– Glumeşti nu? Ţi-am zis că avem 200 de morţi, ce te face să crezi că nu am vrut să îi salvăm pe ai noştri?
Jon se întoarce acasă cu noile ştiri şi merge direct la fratele său Dan:
– Dan se pare că oraşul Brand stă mai prost ca noi , au peste 200 de morţi şi numărătoarea continuă, trebuie să refacem rapid pana de curent şi să vedem ce stocuri de hrană avem.
– Putem folosi generatoare pe benzină
– Da însă nu vor ţine o veşnicie, dă ordin ca toţi oamenii din oraş să doneze benzina poliţiei, trebuie să concetrăm toate resursele disponibile.
Imediat ce sunt montate generatoarele de curent, spitalul beneficiază iar de curent electric şi medicii pot să lucreze iar în condiţii de siguranţă.
Oamenii din oraş o iau razna, la magazinul central se aprind adevărate lupte de stradă, oamenii practic vandalizează tot şi se bat între ei pentru fiecare aliment găsit pe rafturi.
Jon intervine înainte ca scandalul să degenereze şi mai tare. Împreună cu Dan instituiesc grupuri de concentrare a hranei. În grupuri de câte 5 oameni merg toţi către producătorii locali şi le cer să pună alimentele în slujba comunităţii însă se lovesc de refuzul lor categoric.
Situaţia deja persistă de o lună de zile şi nimeni nu mai ştie nimic. Aud zvonuri cum că ar umbla bande de hoţi din oraş în oraş, aceştia ucid tot ce prind dacă nu li se pun la dispoziţie toate proviziile.
Dan dă ordin ca toate intrările în oraş să fie blocate şi să deschidă focul la primul gest suspect a oricărei persoane se apropie de bariera lor.
Cum orăşelul trăia din mica lor industrie de tablă, oamenii nu ştiau mai nimic. Jon, având antrenament militar şi se pare că şi tehnici de supravieţuire, adună tot oraşul :
– Oameni buni, luaţi tot ce aveţi prin casă, legume, seminţe tot ce aveţi. Faceţi mici sere pentru protecţie împotriva ploilor acide şi începeţi să cultivaţi, cultivaţi orice. În orice plantă se găseşte ceva de consumat.
Legumele verzi puneţi-le la uscat şi plantaţi seminţele, nu beţi şi nu foloşiti apă depozitată. Mergeţi la fântânile acoperite , luaţi apa şi o fierbeţi. Trebuie neaparat să ne punem pe picioare, vine iarna şi numai aşa putem să trecem peste ea.
– (cineva din mulţime) Sunt fermieri lângă oraş, sigur au depozitat recoltă încât să ne ajute pe toţi.
– Probabil, însă nu îi putem obliga să ne-o dea iar cu banii nu avem ce face, voi merge să discut cu ei.
Oamenii pleacă de urgenţă acasă să pună în aplicare sfaturile lui Jon. Fiecare face cum poate.
Jon merge la Paul, un fermier local fost coleg de clasă în copilărie:
– Salut Paul, nu ne-am mai văzut de 7 ani.
– Da, însă nu e tocmai cadrul în care doream să te văd, cu ce ocazie pe la mine?
– Avem nevoie de tine, ne poţi ajuta să salvăm oraşul de la foamete, după ce trece situaţia asta te putem ajuta toţi să recuperezi totul.
– Hmmmm, aş vrea să vă ajut dacă aş putea. Vezi lanul ăla de porumb? E distrus tot, valul toxic mi-a distrus recolta. Tot ce mai am e recolta de anul trecut cu care îmi hrănesc animalele şi familia, mâncăm de două săptămâni odată pe zi.
– Măcar dă-ne nişte seminţe să facem nişte sere, încercăm să forţăm agricultura casnică.
– Nişte seminţe vă pot da însă solul este plin de apă toxică de la ultima ploaie.
– Cât a plouat?
– 30 de minute maxim dar a reuşit să aducă norii toxici din New Basil la noi, ploaia a culcat norii şi acum s-a infiltrat în sol.
– Nu e nimic, decopertează circa jumătate de metru din sol, mai mult nu are cum să se fi infiltrat şi apoi pune seminţele. Însă ţi-aş recomada să încerci să îţi faci nişte sere protejate, nu ştim ce ploi mai vin.
Jon se întoarce cu seminţele în oraş, pe drum observă un convoi de maşini. Ajunge repede în oraş şi alertează oamenii. Se adună circa 20 de inşi înarmaţi la intrarea în oraş. Convoiul număra 6 maşini cu 50 de oameni înarmaţi până în dinţi.
– Salut, suntem o echipă de voluntari, mergem din oraş în oraş pentru a sprijini oamenii să îşi revină.
– Ştiţi ce s-a întâmplat?
– Da, până acum ştim că 10 oraşe din ţară au fost distruse, mai exact populaţia a fost otrăvită iar supravieţuitorii se omoară acum între ei pentru orice firmitură.
– Sub ce autoritate protejaţi voi populaţia?
– Guvernul a trimis în toate regiunile ţării echipe pentru a instaura ordinea şi pentru a oferi suport.
– Guvernul zici? Ahăm, văd că aveţi arme din bazele militare americane, guvernul nostru nu are armele astea în dotare, deci cine v-a trimis?
– Ai ochiul format tinere, îmi place! Ce pot să zic (timp în care toţi oamenii din convoi îndreaptă armele către ei) , vrem doar benzină, alimente şi apă apoi plecăm liniştiţi şi toată lumea este fericită.
– Şi dacă asta nu se va întâmpla?
– Păi va trebui să vă omorâm pe toţi, simplu nu?
– Ce te face să crezi că dacă ne omori pe noi 20 poţi pătrunde în oraş? (Minte) Avem oraşul în stare de alertă, fiecare cetăţean are cel puţin o armă de foc şi instruire militară, înaintea voastră au venit trupele terestre şi au instruit oamenii, fix pentru astfel de cazuri.
– Trupe terestre? Mă faci să râd, nu mai ştie nimeni de armată de două săptămâni, ai 10 secunde să te dai la o parte.
– Ştii că nu se va întâmpla asta, suntem şi noi 20, deci la final ai să pierzi din cei 30 de oameni iar în oraş te vei lovi de 800 de bărbaţi furioşi, ei nu vor mai sta la discuţii ca noi.
– (stă puţin şi se gândeşte) Eu am să plec acum, însă îţi promit că ne vedem curând şi dacă şi atunci mi te opui, voi ucide tot ce prind în cale. Ne vedem curând prietene.
Jon se întoarce disperat în oraş şi îi povesteşte fratelui său Dan totul. Oraşul era unul liniştit, abia de au câteva arme şi alea din dotarea poliţiei.
Trebuie să facă ceva rapid, sunt conştienţi că astfel de cazuri se vor repeta şi trebuia să protejeze oraşul.
Va urma…..
Like & Share