Episodul 10 : Micul Erou

Cum luni trec iar de Petrică nu se mai aude nimic, Adi îşi infinge tot mai mult radacinile în organizaţia lui Petrică.
Acum el este şeful şi trebuie să se comporte ca atare. Pentru a nu da de bănuit, Adi ordonă rapirea a trei minore din liceul la care învăţau.
Acestea trebuiau trimise în Germania, acollo fiind preluate de Gigi (mâna dreapta a lui Petrică şi şeful operaţiunilor pe Germania).

Prin acest ordin Adi demonstrează organizaţiei că este „curat” şi că intenţiile sale sunt să extindă afacerile.

Adi are milă de acele fete şi în timp ce ele erau în drum spre graniţele ţării, autocarul este atacat de o bandă de hoţi, 5 persoane sunt răpite din autocar şi nimeni nu mai ştie nimic de ele.
Era operaţiunea lui Andrei, trebuia să salveze acele fete fără ca nimeni să nu îl poată bănui pe Adi.

Sebi, fratele Elenei nu poate sta departe de viaţa de cartier, vrea faimă şi bani. Aşa că îl roagă pe Adi să îl primească în afacerile lui. Adi îl refuză instant însă Sebi nu se lasă uşor.

Sebi este surprins în mai multe rânduri făcând trafic de droguri, Adi decide să îl scoată din acea lume, nu doar că ar putea fi arestat, dar ar putea fi găsit mort în scara unui bloc.

Adi Îl ia sub aripa lui, practic nu îl pune să facă nimic, doar îl ţine pe lângă el, îi da bani, maşini, orice doar să stea cuminte.

– Adi, nu poţi să mă alimentezi la nesfârşit, trebuie să fac ceva pentru banii ăştia.
– Faci deja, supravieţuieşti.
– Dacă mă mai ţii mult aşa, ceilalţi îţi vor cere socoteală
– Tu vezi-ţi de ale tale şi lasă-mă pe mine să mă îngrijorez…

Adi stie că Sebi are dreptate însă nu îl poate trimite să facă nimic. Aşa că vorbeşte cu Andrei:
– Andrei trebuie să îl scot pe Sebi din treaba asta, este un puştan naiv
– Adi, se pare că Sebi nu vrea asta, nu ştiu ce ai putea face, puştiul ăsta e ca un magnet de belele.
– Vreau să îl arestezi, îl trimiţi câteva luni undeva departe, vezi nu îi păta dosarul, nu vreau să îl distrug ci doar să îi salvez viaţa.
– Păi trebuie sa îl prind cu ceva încât ceilalţi să nu bănuiască nimic.
– Mă gândesc eu…..

Adi nu mai suportă viaţa dublă, vrea să distrugă clanul cât mai repede şi să îşi vadă de viaţă. Vine o cu prezentare de extindere a reţelei în Canada.

– Băieţi, consider că avem atât de multă experienţă în piaţă încât a venit timpul să ne extindem, Germania, Italia, Spania, deja aduc bani organizaţiei, vreau să ajungem la un alt nivel.
– Adi (Sergiu) eşti conştient că asta implică riscuri, trebuie să trimitem oamenii noştri acolo şi nu avem pârghii, despre ce ţări vorbim?
– Momentan, Canada. Staţi fără griji, am eu un fost amic acolo, are 6 baruri, ne cladim afacerea prin cluburile lui.
– Şi de unde ştim că nu ne arde?
– Nu ştim, dar nu va fi atât de nebun să piardă atâţia bani şi nu cred că va dori să mă trădeze pe mine.
– Şi cum procedăm?
– Prima data mergi tu Sergiu acolo cu încă 4-5 oameni, staţi cât este nevoie. Începem cu fetele din Sibiu, gata şi-au bătut curul prea mult aici, e timpul să vadă şi ele ţări străine.
– Şi bombonele nu?(droguri)
– Întâi ne extindem cu ce este mai sigur şi fără riscuri, dacă ne băgăm pe bomboane s-ar putea să supărăm alţi oameni. Mâine pleci în Canada, acolo te va aştepta Radu, amicul meu.

Băiţii din grup par încântaţi de noul plan a lui Adi.
Doar că Adi are alte planuri…

– Alo, Andrei?
– Bă nu mă suna, nu este sigur, sunt eu poliţia dar şi ăştia au turnătorii lor.
– Uite, am de gând să deschid o nouă afacere în Canada.
– Canada? Eşti nebun? Eu te-am pus acolo să îi termini mă nu să îi întăreşti.
– Taci mă că ştiu ce fac, vreau ca cel mai de încredere om al tău să fie Radu al meu. Are 5 cluburi şi ne va ajuta în treaba cu fetele.
– Radu, 5 cluburi? Eşti nebun? De unde atâţia bani , şi în Canada.
– Nu ştiu mă, te descurci, îi vrei terminaţi? Atunci colaborează cu garda din Canada.
– Bă nu e atât de simplu
– Şi ce crezi mă că îi termini pe ăştia din două pocnituri de degete?
– Bă dacă nu merge, puşcăria ar fi cea mai bună alternativă pentru tine, te omor cu mâna mea.
– Bine mă, Radu trebuie să îi aştepte în două zile şi să le prezinte băieţilor cluburile, deci nu mai pierde timpul.

Sergiu cu încă 5 înşi ajung în Canada, aici sunt întâmpinaţi de Radu, acesta se arată foarte încântat de prezenţa lor însă Sergiu devine suspicios.
Radu îi invită în unul din cluburi, le oferă toată distracţia de care aveau nevoie, femei şi droguri. Sergiu se calmează rapid şi începe să vadă afacerea asta cu ochi buni.

Adi îl sună pe Andrei..
– Bravo bă, chiar nu credeam că te descurci.
– Tu ai grijă ce faci, eu mă descurc oricând.
– Dar cum? De unde ai cluburile?
– Cluburile alea sunt folosite de poliţia canadiană pentru a intercepta noi reţele de droguri, avem o colaborare de ani de zile cu ei. Au acceptat cu greu să ni le puna la dispoziţie, deci vezi ce faci. Apropo poate în semn de apreciere pentru ei, aduni informaţii şi despre bandele canadiene.
– Bă acum mă faci sifon internaţional? Cum se termină cu Petrică eu am disparut.
– Dispari când zic eu mă, te găsesc oriunde. Deci arată generozitate faţă de prietenii noştri.

Adi se pune pe treabă, în ţară alocă tot mai mulţi bani pe „recrutare” , trebuie marfă proaspătă în Canada, vor doar ce este mai bun.
La fel toţi banii proveniţi din Spania, Italia şi Germania sunt investiţi în Canada. Acolo au grijă să ofere serviciile fetelor la cel mai înalt nivel, în Canada nu vor prostituţie în cluburi de noapte ci escorte pentru oameni cu foarte mulţi bani.

Uşor, afacerea începe să producă însă Adi nu pune nimic la ciorap, trimite tot mai mulţi oameni în Canada. Ba chiar opreşte operaţiunile din Italia şi trimite oamenii în Canada. Nimeni nu îl bănuieşte de nimic.
În Canada serviciile lui Adi ajung până la conducătorii ţării. Deci banii vin, oamenii din organizaţie încep să înţeleagă că acum Canada este punctul 0 şi că afacerile din Italia nu îşi mai aveau rostul atât timp cât în Canada se producea de 3 ori mai mult.

Va urma….

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.