Am ajuns iar la stadiul de supraplin. Mă simt iar tot mai obosit, tot mai bătrân.
Unul din lucrurile obligatorii ar fi să mă las iar de fumat dar al doilea lucru obligatoriu ar fi să mă apuc de ceva exerciții fizice.
Cum aparatele nu prea mă ajută (pe bicicleta fitness se usucă bine prosopul) am zis să caut câteva exerciții care nu necesită aparate.
Am început să mă uit la clipuri Yoga pentru a-mi furniza și o stare de relaxare însă mă cunosc și știu că am nevoie de un arbitru, de ceva care să îmi impună să îmi fac norma zilnică.
Inițial foloseam aplicația S Health din telefon dar nu este ce îmi doresc, practic mă măsoară doar când am telefonul în buzunar.
Așa că am început să mă uit tot mai des către brățările fitness și către ceasurile smart care au și astfel de funcții.
Îmi doresc să îmi măsoare pulsul, gradul de stres, felul în care mă odihnesc noaptea și să îmi contorizeze exercițiile fizice, ba chiar să țipe „bă nu ți-ai făcut mișcarea de dimineață”.
Problema este că avem prea multe modele iar pe site-urile din China avem și mai multe modele, cum nu mă pricep foarte tare la genul ăsta de gadget-uri, îmi este greu să aleg.
Am văzut că sunt și modele care doar te „citesc” iar datele sunt transmise pe telefon, habar nu am dacă aș vrea datele pe telefon (probabil da datorită unei aplicații mai bună) sau să îmi afișeze brățara pe ecranul ei.
Tot la secțiunea „nu știu ce să aleg” intră și prețurile, variază enorm de mult și nu știu dacă o brățară mai scumpă îmi va fi neaprat și mai utilă. Mai am și bănuiala că unele se pot sincroniza doar cu anumite modele de telefoane.
De exemplu pe Gearbest o brățară Xiaomi Mi Band pleacă de la 13$ iar la noi costă 100 lei.
Momentan m-am oprit la două brățări însă mai aștept păreri sau sfaturi.
Bratara fitness Xiaomi Mi Band Fitness Monitor
Costă 96 lei și se sincornizează cu aplicația din telefon – cred că merge pe orice telefon, văd în specificații că acceptă și iOS dar și Android 4.4, aici ar fi o problemă pentru că eu am 5.1
Bratara fitness Misfit Flash
Nu are display, totul este redat direct pe telefon, văd în specificații că poate monitoriza foarte multe activități.
Prețul mi se pare ok, 128 lei și este și rezistentă la apă.
O ultimă întrebare, care ar fi prețul decent pentru o brățară fitness?
Recomand http://www.gabrielursan.ro/video-xiaomi-mi-band/
Îți citisem articolul și mă uitam și eu de mult la brățara asta, nu știu cât de „elegant” vine pe mână, din acest motiv am pus și opțiunea 2
sincer să fiu, nu m-aș arunca la chinezării. nu că ar exista asemenea brățări fabricate prin Germania sau SUA, dar dacă tot dai 150 de lei, mai bine mai pui ceva și cumperi una Samsung când apar ofertele. Găsisem într-o vreme Galaxy Fit pe la 250 de lei și e mult mai mișto.