Am zis să aleg titlul ăsta pentru că tot găsim pe internet detalii, cazări, ce să facem dar nimeni nu prea scrie cum e să ai copilul cu tine.
De data asta nu am avut doar copilul ci și pe mama, femeie la 72 de ani, city break la pas.
Deși am scris inițial articolul ăsta despre city break în Barcelona, mai mult cu scop informativ și pentru a-mi face propriul ghid, în teren lucrurile nu au stat chiar cum am planificat.
Vacanță în Barcelona 4 zile cu copilul
În ziua 1 ploua și era cam urât afară așa că am ales să mergem la Sagrada Familia, doar că aici nu am mai găsit bilete pentru a intra în interior. Din păcate nici pe internet nu erau disponibile înainte de plecare, dar am zis să încercăm la fața locului.
Dacă tot nu am găsit bilete, am dat o tură de Sagrada și ne-am îndreptat (pe jos) către Casa Mila (30 euro intrarea) și Casa Batlo, casa Mila este impresionantă și merită vizitată. Plecasem destul de târziu din cazare așa că după ce ne-am pus la masă, am mers ușor spre cazare pe străzile Barcelonei, până ne-am hotărât să mergem la metrou.
Ziua 2 se anunța tot ploioasă, așa că am evitat să mergem spre punctele apropiate de mare, fiind vânt și eventual ploaie, așa că am ales parcul Guell.
În parcul Guell am petrecut aproape toată ziua, chiar ai ce vedea, nu am știut cum este dar dacă știam de prima data, aș fi luat mâncare la noi și aș fi stat chiar toată ziua.
Sunt locuri amenajate pentru picnic, sunt multe poteci pe care să te plimbi. Așa ca puncte cheie din parc, le termini repede, dar dacă vrei să iei parcul la pas și să te bucuri de fiecare punct, îți ia o zi. La plecare am mâncat în apropiere la un mic restaurant patronat de niște chinezi.
Aici am băgat 10€ la păcănele și am luat 130€, am scos 2 mese dar despre prețuri voi vorbi mai jos. Coborând de pe dealul parcului am dat iar în Sagrada Familia, de acolo iar la metrou către cazare.
Ziua 3 s-a anunțat cu soare, așa că ne-am întors în zona Casei Batlo pentru a continua către drumul către Piața Cataluna, tranzit prin cartierul Gothic, La Rambla către Catedrala Barcelona și înapoi pe La Rambla.
A fost o zi foarte mișto, Santa Eulàlia, care a fost o tânără creștină romană care a fost martirizată la Barcelona în timpul persecuției creștinilor. În perioada 10-12 februarie, orașul sărbătorește cu parade tradiționale cu uriași, muzică, dans, iar oameni îmbrăcați în diavoli împroșcă foc pe străzi.
De La Rambla dai direct în Rambla de Mar și te poți opri la complexul comercial Maremagnum la o cafea. Noi ne-am plimbat prin portul turistic si apoi am mers la pas printre palmieri către Parcul Ciutadella.
La intrare în parc vei găsi și grădina Zoo, eu nu mai merg la zoo decât dacă este peste cea din Praga.
Parcul nu este foarte mare dar este senzațional, te plimbi prin grădini de mandarini (stau mandarinele pe jos cum stau caisele la noi:) ), printre papagali ce se joacă cu porumbeii.
Parcul are un lac pe care te poți plimba cu barca dar mi s-a părut super frumoasă fântâna Plaça de Sonia Rescalvo Zafra, m-a făcut să mă gândesc la Fontana di Trevi din Roma.
Atmosferta în parc a fost bestială, lângă fântână erau unii care cântau iar în jur de 60 de persoane dansau, frumos, atmosferă relaxantă.
Ziua 4 a fost tot cu soare așa că am zis că putem urca la Castelul Montjuic. Sunt mai multe modalități pentru a ajunge la el, se poate si cu telecabina, ai gură de metrou până acolo. Doar că acum era nefuncțională și am luat autobuzul 50 din Plaça d’Espanya. Aici dacă aveți timp sunt mai multe de făcut, chiar ați putea urca pe jos pâna la Montjuic prin grădinile muzeului Național, trecând pe lângă spectaculoasa fântănă magică (care era închisă 🙂
Dar am zis că mama 72 de ani, copil, am zis să mergem la castel cu autobuzul. Merită vizita la castelul Montjiuc, priveliștea este efectiv superbă. Ai priveliște spre oraș, spre mare și spre port. În castel poți servi o bere, înghețată, ceva de mâncare iar prețurile sunt decente.
Am coborât de la castel pe jos prin parc înapoi la Plaça d’Espanya unde am urcat cu liftul în Arenas de Barcelona. Un Mall pe care poți urca pentru priveliște iar în interior o să descoperi un punct de joacă pentru copii.
Prețuri intrări și reduceri copii și bătrâni
- La Sagrada Familia am zis că nu am mai intrat, dar prețurile erau la 34€, copilul sub 8 ani intră gratis.
- Parc Guell, aici copilul a avut gratuitate, pentru cei peste 65 de ani 7€ iar pentru noi câte 10€.
- Casa Mila cu ghid 30€/persoană, mi se pare cam mult sincer să fiu, totuși nu e Sagrada Familia.
- Castelul Montjuic este gratuit pentru copii sub 8 ani și 10€ de adult.
Transport în comun în Barcelona
Sunt o grămadă de variante de abonamente, așa că fii atent aici că nu ai nevoie de toate variantele acelea.
În primul rând trebuie să știi că toată Barcelona este în Zona 1 de transport, deci nu te uita după variante care să includă celelalte zone.
Copiii peste 4 ani sunt considerați adulți, deci preț întreg. 95% vei folosi doar metroul, oricum cardurile lor acoperă tot, mai puțin cursele speciale pentru aeroport și telecabinele, poți să le incluzi și pe alea dar nu merită banii.
Înainte să plec mi-au sugerat toți să iau cardurile Hola Barcelona pentru 5 zile (am stat 5 cu ziua de plecare). Acestea mă costau 40 de euro/om și includea și metroul de aeroport.
Deci 40€ * 4 persoane = 160€, doar că eu am făcut altfel.
În seara aterizării aveam 3 variante de transport din aeroport la cazare, era oricum 23:00 și ne aștepta și gazda.
Aveam transport din 3 schimburi – făceam cam 1:30 h, transport special la 9,90€/persoană sau Taxi cu 42€ și am ajuns în 30 de minute la cazare.
Eu am ales cardul T-Familiar care costa 11€ și includea 8 călătorii valabile 30 de zile. De la prima validare a cardului ai 75 de minute până când se consideră că trebuie să faci o nouă validare, te încadrezi peste tot în 75 de minute.
Noi fiind 4 persoane, 8 călătorii erau ceas pentru o zi de dus-întors. Așa am reușit să cheltui doar 55€ pe transport pentru toți 4 în toate zilele.
Chiar la plecare am mers direct până în aeroport cu aceleași bilete, am schimbat 2 linii de metrou + autobuzul 46 din Plaça d’Espanya.





























