Am avut multă vreme bannere Google Adsense pe blog, am avut momente când am renunțat la ele, apoi am mai studiat puțin fenomenul și am revenit la ele.
Cert este că pe cKy.ro nu găsiți mai mult de două bannere adsense, poate pe articole mai vechi sau pagini mai vechi am mai multe.
De câteva luni de zile am invățat puțin să folosesc mai bine feedul de anunțuri, unde să le poziționez să nu încurce vizitatorii, ce conținut să livrez pentru feed.
Așa că astăzi mi-a venit și prima plată de la Google, 72€ adică 313 Ron. Ieri s-a făcut retragerea din contul Google și acum i-am primit deja pe card.
Nu sunt cine știe ce bani însă banii ăștia au acoperit întreținerea blogului cKy.ro și a domeniilor la care lucrez.
Sunt mulțumit? Da, sunt. Pentru că în mare parte scriu din plăcere și mulți ani am scris pe banii mei cum s-ar zice.
Există o satisfacție aparte când blogul reușește să se finanțeze singur. E ca atunci când pornești o mică afacere și vii cu bani de acasă, după un timp vezi că afacerea ta crește și se finațează singură, apoi face și ceva plus și tu reinvestești banii în afacere pentru a crește.
Cam asta vreau eu să fac, să reinvestesc banii pentru a reuși să ofer conținut mai bun, fiabilitate mai mare pe blog încât vizitatorul să nu întâmpine probleme.
Tot astfel de finanțări mă ajută pe mine să cresc, să discut altfel cu advertiserii și să obțin chestii mișto pentru voi.
Uite un exemplu coerent, Cristian a primit un telefon în teste, după ce la testat și a expus feedback-ul lui, îl dă acum premiu unui cititor al blogului.
Ați văzut și voi că am dat diverse chestii pe blog, cât am putut și eu că le-am dat din forțe proprii.
Mi-ar fi plăcut să pot oferi valori mai mari sau produse mai atractive, dar pentru asta am nevoie de susținerea cititorilor, voi ne ajutați să creștem, noi vă livrăm conținutul dorit.
Cum ne ajutați voi să creștem? Simplu.
Cei mai mulți intrați aici și citiți dar comentați pe facebook. Un blogger se evidențiază foarte ușor prin comunitate, deci dacă simțiți nevoia să spuneți ceva, spuneți aici nu pe facebook. Voi când comentați oferiți un feedback, uneori foarte util. Dacă îl lăsați pe facebook, moare acolo, dacă îl lăsați aici îl vor găsi și alții.
Apoi, dacă v-a plăcut ceva din ce ați citit pe blog, cam toate blogurile au butone de share, deci utilizați-le.
Un alt feedback constructiv este acela când spuneți autorului ce a greșit, unde a greșit, ce mai trebuia adăugat sau cum vi se pare articolul.
Deasemenea puteți să îi sugerați și care este tipul de articole care vă atrag la el, astfel omul va ști ce segmente să abordeze.
Să ne citim cu bine!
Hmmm, deci se fac bani din blogging?!! Eu muncesc pe brânci la patron și tu câștigi din scris?! Damn!!
Să nu deschidem cutia pandorei cu ce prestezi tu și banii din blogging:))
Nu e nicio cutie a pandorei. E doar perseverență.
Vorbeam de job :))) acolo nu prea perseverezi 🙂
Felicitari si mult succes in continuare! Subiectele abordate sunt poate cele mai interesante pe care le-am citit pe un blog romanesc. Am devenit fan 🙂
Mulțumesc Savas, ușa e mereu deschisă 🙂
Inca un motiv de cinste :))
El a zis că-mi donează primul comision de pe nișa nouă. 😀
care din ele, sunt puțin amnezic :))
Ai incercat marketing afiliat?:)
P.s. nu am citit decat articolul asta de pe site. L-am primit pe facebook si sunt si pe telefon:))
Dar platforme gen profitshare merg mult mai bine ca adsens deja ma apropi de 10.000 lei scosi din profitshare.
Păi am și afiliere, acolo extrag petrol de mult 🙂
Însă în afiliere sunt mai la început, nu sunt nici la 50% din cât ai spus.
Sunt curios de nișa ta și tipuri de content, dar o să te contactez pe email.
10k intr-o luna?
Tot anul