Am tot scris despre faptul că m-am apucat să investesc și am tot scris să vă apucați și voi.
Nu mai reiau articolele, le găsiți pe toate aici. Strategia este pe mulți ani, 15, 20 sau chiar până la pensionare.
De fapt, cel mai probabil mă voi simți ok când voi reuși să încasez doar din randamente undeva la 30.000€/an.
Am văzut că este greu să vorbești despre investiții, efectiv suntem la pământ foarte tare când vorbim de bani.
Ba chiar am avut acum o conversație în care încercam să explic că „investiția la bursă nu este grea” și am rămas șocat când am fost întrerupt cu „banii munciți îs cei mai buni, așa cu păcănelele…”
E clar, omului trebuie să îi vorbești cât mai simplu cu putință, deși mă feresc să spun în ce să investești, o să dacu câteva linii generale în următoarele articole.
Îți mai spun odată să începi azi, indiferent că o faci cu 100 lei sau cu 10.000 lei, începe azi și continuă cu o sumă lunară.
Pe data de 27.07 am făcut primul transfer de 400 de lei și mi-am propus să pun minim 1000 lei/lună.
Bine eu mi-am propus 1000 dar mă setasem pe 1500 lei/lună.
Hai să vedem ce s-a întâmplat în 2 luni:
- Învățând despre buget, unde fug banii mei, brusc am găsit alți bani de care dispuneam
- Setându-mă corect, am început să prind și niște bănuți de prin contracte de prestări servicii – alți bani
- Banii s-au strâns nu s-au cheltuit – ăsta este cel mai important lucru, banii sunt în siguranță
- Deja o parte din bani a înregistrat o creștere de 7%
Am mai spus că am două portofolii, unul pentru Bursa de la București și unul pentru internațional.

În poza de mai sus este portofoliul de pe Tradeville, deci acei bani nu doar că s-au strâns dar au generat alți bani. Cam asta spun oamenii când auziți „pune banii să lucreze pentru tine”!
Pe cel internațional de la IBKR am o pierdere de 10€ dar până acum 2 săptămâni era + 15€, acolo este o mică scădere, dar cum am zis, strategia este pe termen lung și nu mă panica nici dacă era -50%.
Nu o să mai zic suma acumulată dar e bunicică și acolo, mai mică puțin ca cea din România!
Deci, ce am făcut de fapt? Am luat decizia să investesc acum, nu mâine, nu la anu, nu când pică piața!
Așa s-au acumulat niște bani pe care i-aș fi cheltuit altfel, așa acei bani vor genera alți bani și vor aduce dobândă compusă cu viitorii bani investiți.
Am zis să vorbesc simplu! Dacă acum două luni puneai 100 lei pe lună, acum aveai 200 lei + 14 lei produși de ăia 200. E puțin? Da, dar ia fă 240 luni * 100 lei * o dobândă compusă * un randament de 10% / an.
Ar însemna vreo 76.000 lei în 20 de ani, puțin? Puțin, dar la 100 lei atât poți genera, dar începe așa că sunt sigur că vei găsi în viitor mai mult de 100 lei, important este să începi.
Din ăia 76 de mii contribuția ta este de doar 24 de mii (240 *100 lei), deci banii ăia puțini ai tăi au generat încă 52 de mii de lei.
Fă orice calcul vrei tu, 50 lei, 100 lei, 1000 lei, folosește calculatorul ăsta și pune 8% nu 10, pune anii și închipuieți lucrurile în viitor!
Și nu uita că deja ești pe profit atât timp cât banii tăi se acumulează și nu se mai cheltuiesc!
Am o idee mai colorata, dar nu am sa o scriu aici, pentru că risc sa supăr pe unii 😅.
Referitor la o posibilă sursa 😅. Am o ocazie in perioada asta, și am de gând să mă folosesc de ea 😅.
Sa ne apucam de prăşit la Vaslui, acolo e cu genti de peste 1 milion de lei.
Eu mă refer la o sursa de investitie, loo
Lasă-mă că s-a apucat soția de investiții pe bursă… așa timid, prudent… mi-am pus mâinile în cap la propriu că ea e o artistă nu o business woman.
M-a rugat să am răbdare cu ea minim 6 luni, de preferat 12 luni, și dacă nu merge treaba se mai gândește dacă continuă sau nu.
Adevărul e că se joacă cu sume mici… bani de țigări pentru unii… noroc că n-avem viciul acesta în familie.
Iti recomand îi recomand sa „nu joace”. Sa cumpere doar ETF-uri si sa mearga pe long, nu 6 luni, nu 12 luni ci 15-20 de ani.
Te uiti istoric la randamente, nu e musai sa se repete dar au o stabilitate.
Nu recomand nimanui stock picking daca nu stie bine bursa! Deci, nu actiuni la companii ci ETF-uri cu traditie si puternice.
Ok, va fi randament mai mic, dar exista o anumita stabilitate.
N-am idee ce vrea să facă… joaca era doar un termen folosit de mine… nu se știe niciodată unde zace un talent în materie de bursă…
Pur și simplu mie mi s-a părut o idee proastă în cazul ei pentru că n-am perceput-o cu apetit pentru așa ceva.
Am vazut multe persoane pe grupuri dedicate…de la mana larga la investitii cu randament bun, a prins-o ceva.
Oricum, pana la talent, ca sa castige timp si incredere + informatii, sa inceapa cu titluri de stat sau ETF-uri. Sunt instrumente solide, mai sigure si nu necesita timp, analiza si stres. Asa capata incredere si informatii
Ok. Dar statul ia impozit destul de mare, nu? Cum rămâne cu asta, merită să investești dacă statul ia și e și inflație. Nu e ca și cum nu ai face-o deloc? Nu e mai bine în aur sau imobiliare, măcar se prezervă valoarea…
Statul ia dacă vând, deci până nu vând nu ia nimic. Apoi, dacă vând ia 3% din profit dacă vechimea instrumentelor este mai mică de 1 an, 1% dacă vechimea este mai mare.
Deci nu ia prea mult. Aurul este o unealtă de conservare a banilor nu o unealtă care să producă în timp bani. De exemplu în 2013 aurul era cotat la 45€ azi în 2023 este 55€, deci un randament super scăzut.
În imobiliare este despre timing, dacă este oraș mare poți avea randament frumos, dar depinde când ai cumpărat si cu cât.