Am experimentat un zbor anulat Wizz Air, până aici nimic anormal, doar că pentru mine a fost prima experiență.
Însă, povestea e mai atipică și sper să învețe și alții din experiența mea și să fie atenți.
Cred că se aplică la orice companie doar că eu am menționat Wizz Air pentru că la ei am avut probleme.
În 04.04 trebuia să mă întorc dintr-un frumos concediu despre care voi scrie în articolele următoare.
Din cauza vremii din județul Iași ( a fost cod roșu) zborul meu Bergamo – Iași a fost anulat, până aici nimic anormal.
În prima secundă am pus mâna pe telefon și am sunat la companie și mi-a prezentat opțiunile.
- Ceri refund și îți iei altă companie pe barba ta, ei decontează doar biletele inițiale.
- Ceri rerutare tot prin ei și ei ocupă de tot, hotel, mâncare etc.
M-am consultat cu soția, am ales să mergem tot cu ei și am decis să sun iar la operatori.
Zbor anulat Wizz Air- sfaturi și greșeli
De aici începe povestea și lanțul de greșeli.
Sfatul meu e să mergi direct la ghișeul aeroportului și să te reruteze cei din aeroport, sunt mai rapizi și mai eficienți.
Pentru că erau mulți oameni la rând, eu am sunat la wizz și am avut nenorocul să dau de cel mai slab operator.
Operatorul îmi spune că pentru a mă reruta trebuie să anuleze actualul check-in și apoi să mute aeroportul.
I-am zis că să facă ce știe, m-a rugat să revin într-o oră și să îmi facă altă rezervare.
Inițial am cerut să mă ducă pe Suceava, când am revenit cu apelul, deja pe Suceava se epuizase.
L-am rugat să ceară din aceeași seară pe București, se epuizase și alea.
Între timp la ghișeul aeroportului de asistență oamenii prindeau curse, cum am zis, aeroportul s-a mișcat mai repede.
Sun a treia oară, același operator nu îmi găsea zbor, așa că îi zic „Ok, stau aici la rând poate rezolv aici, dacă nu, vă sun”.
Am stat frumos la rând, am dat codul de rezervare și mi-au găsit zbor prin Bologna pentru data de 06.04
Deci la 2 zile distanță, am zis că e ok, asta e situația, asta e, e bun așa.
Rețineți un lucru : aeroportul m-a rerutat prin Bologna în baza rezervării în vigoare, adică a zborului anulat.
Am așteptat frumos cu toții, a venit transferul și ne-a dus la hotel. Hotel ok de 4 stele la 15 km de Bergamo.
M-am pus și eu frumos la masă cu toată lumea, râdeam, glumeam, până sunt chemat la recepție că mă caută de la aeroport.
La capătul celălalt al firului era un funcționar din aeroport, îmi spune că nu am rezervare pentru Bergamo.
Eu cu foaia în față îi citesc că am, acesta îmi explică faptul că la Wizz Air am solicitat Refund și automat mă descurc singur.
M-am trezit efectiv al nimănui, fără zbor, fără hotel, fără nimic și fără să solicit refund
Mi-a sugerat să sun repede iar la companie, să clarific și să mă programeze urgent pe Treviso în 05.04, dacă fac asta îmi asigură aeroportul transferul.
Greșeala care a costat
Am sunat iar la compania de zbor, noul operator îmi spune că el nu are ce să facă, că trebuie să depun reclamație.
El m-ar fi putut ajuta doar dacă mai aveam o rezervare activă, să o poată reruta.
În avionul de Treviso mai erau 5 locuri, eu aveam nevoie de 3 locuri.
Costul biletelor? 689.97€ în condițiile în care biletul inițial Dus-Întors Bergamo-Iași a costat 444 lei.
Am rezervat așa, nu aveam ce altceva să fac, pierdeam și asistența de transfer.
Pe data de 05.04 la ora 10:00 eram pregătit să fiu transferat din Bergamo la Treviso (260 km).
La 09:39 primesc email de la companie si sms că zborul Treviso – Iași a fost anulat și ăsta!
Cum urma în 20 de minute să urc în mașina de trasfer, am sunat iar la ei, evident, la ei apărea că avionul e ok. S-a actualizat mai greu.
După ce ne-am lămurit că este anulat (primise informația inclusiv hotelul), am sunat la companie pentru rerutare.
De data asta am dat de o fată ok care în 20 de minute a schimbat zborul din 05.04 Treviso – Iași în 06.0 Bergamo- București.
Fata asta, operatoarea a făcut în 20 de minute ce nu a reușit primul operator să facă din 4 apeluri.
Au mai urmat și alte peripeții, dar nu le mai menționez.
Cert este că dacă ai zbor anulat, cel mai bine mergi direct la ghișeul de asistență și mergi pe mâna lor.
Ei îți oferă transfer, cazare, masă. Poți pleca la orice alt hotel, îl plătești tu și apoi trimiți facturile la companie prin intermediul site-ului.
Ce e de făcut mai departe?
În primul rând am făcut reclamație la companie cu toată povestea. Greșeala fiind a operatorului lor.
Înțeleg anulările, sunt normale, dar respectivul operator mi-a făcut refund fără ca eu să solicit asta.
Dacă el nu făcea refund, eu nu mai scoteam 700 euro din buzunar + restul de costuri.
Așa că am cerut să își retragă refund-ul și să îmi returneze restul de costuri (vreo 850 €).
Alternative : Dacă compania de zbor nu face asta, deși pot asculta apelurile cu operatorii săi, mă îndrept spre alte căi.
Și le voi face în paralele : Airclaim, ANPC și instanță. E ușor să depun plângere în instanță, e 50 lei un certificat de grefă.
Mai mult, operatorul ar trebui să aibă și o compensație pentru deranjul provocat.
Stat două zile prin hoteluri, costuri nedecontate (taxi, alte cumpărături) și neplăcerea cauzată prin noile bilete.
Eu personal sper ca operatorul să fie rezonabil, să verifice și să nu apelez la alte instituții.
Nu am mai avut probleme cu ei, ba mai mult, am la ei și pachetul Wizz Air Club.
Nu stiu daca am aici importul cu ING pe prima casa, dar sper sa nu devin iar caz de manual!
Airclaim e mizerie si au comision mare. Procedura aia o poti face si singur pe site-ul UE. Esti baiat mare. Doar ca din cate stiu eu, sunt niste probleme ca la voi au fost conditii meteo. Ar fi interesant de vazut finalul povestii, daca va returneaza banii.
Pai eu nu cer bani pe anulare zbor efectiv, ca se putea reruta. Eu cer banii inapoi platiti extra pe alt bilet, din cauza operatorului am ramas fara rezervare si pus sa iau alt bilet mai scump de 7 ori.
Practic si al doilea zbor a fost anulat.
Am dat doar ca exemplu airclaim, sunt mai multe firme. Majoritatea merg pana in 650€ iar eu am peste 850 cu totul.
Dar intai sa raspunda Wizzair, poate sa ii dea si credit in aplicatie.
Sunt curios daca iti vor da tori banii si in cat timp. Apropo, de ce nu ai mers direct in instanta? Ai putea fi despagubit cu mai multi bani.
Calea normala e sa faci reclamatie pentru despagubire la zbor anulat, apoi daca operatorul nu raspunde sau refuza, atunci mergi in instanta.
Instantei trebuie sa ii arati ca operatorul a fost de rea credinta si ca tu ai te-ai adresat lui pentru a recupera banii.
Salutare!
Spune mi, te rog…ai dat cumva de „Paul”?? E unu nou care habar n are pe ce lume trăiește… cere „taxa” pentru orice :))
Nu, era Leve sau Levente ca se chinuia sa vorbeasca cursiv in Romana.
Depinde de ce operator dai…sunt unii care nu au ce căuta acolo…și asta cam in toate domeniile.
Eu mi-am dat seama că respectivul se cam bâlbâia și nu știe ce face, dar una e să nu știi pe acolo ce faci, cum să îmi cauți cursă și altceva e să îmi faci refund din proprie inițiativă.
Dupa ce-ti raspund la sesizare, te poti pregati de instanta.
Cel mai probabil nu vei avea un raspuns pozitiv.
Transferul la hotel s-a facut cu microbus de la hotel? Ori ati primit ceva vouchere care sa le folositi la taxi?
La primul hotel m-au dus ei cu un autocar, la al doilea Hotel nu mai raspundea ala de la transfer. Am pus receptionerul sa cheme un taxi XL (mai era o tipa din ucraina cu bagaje), a venit un local cu masina personala, deci ciuciu bon.
Am avut in toamna zbor anulat cu ei (Bergamo – Suceava), e drept tot asa, nu din cauza lor, era greva in Italia.
In ziua zborului, 06:00 am primit SMS ca e anulat.
M-am logat sa mut zborul, nu aparea inca pe site ca fiind anulat. Daca incercam sa-l schimb, imi cerea taxa de schimbare zbor & diferenta de pret.
Caut sa vad ce zbor alternativ as putea sa iau. In paralel sun la callcenter-ul lor. Gasesc locuri pt Bergamo – Bacau. Dupa 10-15min sunt ocupate toate locurile. Pe site inca nu aparea zborul meu anulat, la callcenter inca mai asteptam. Am mai patit asa cu inca 2-3variante ce-am gasit.
Dupa aproape o ora, apare zborul anulat, il mut pe Bologna – Suceava pt a 2-a zi.
Imi raspunde si operatorul, ii zic ca am rezolvat, si sa ma lamureasca cu hotelul (stiam din trecut si de pe forumuri ca au ceva limite legat de rambursari, dar nu sunt transparenti: „Difera in functie de destinatie, perioada etc”).
Raspunsul operatorului: „Nu tine de noi. Achitati, faceti cerere de rambursare pe site si se ocupa colegii”.
In total pentru 3persoane: hotel, mancare, tren Milano – Bologna, taxi aeroport: 455euro.
Nu ma asteptam sa deconteze tot, dar un 75-80% mi se parea decent.
Dupa 2luni din momentul in care am transmit cererea de refund am primit si raspunsul. Deconteaza doar 240euro. Deci 80euro pe persoana, care nu acopera nici macar costurile de cazare.
I-am reclamat si la ECC Romania si… asa moare treaba, cum Wizz nu mai colaboreaza cu ECC Ungaria.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Stimate domn,
În prezent, Centrul European al Consumatorilor din Ungaria (ECC Ungaria) – catre care ar trebui transmisa reclamatia dumneavoastra – nu intrumenteaza niciun caz cu Wizz Air Hungary Ltd, relatia intre acestea fiind intrerupta dupa foarte multi ani de colaborare, neputand fi restabilita, în ciuda eforturilor depuse de colegii noștri, în acest sens.
In aceste conditii, neexistand posibilitatea unei soluționari pe cale amiabila, conform procedurii ECC-Net, toate cazurile împotriva Wizz Air Hungary Ltd sunt inchise, cu informarea consumatorilor asupra mijloacelor legale de solutionare a litigiilor.
Avand in vedere faptul ca pentru unele proceduri administrative sau judecatoresti pot exista anumite termene limita (de ex. termenul de 3 ani de prescriptie pentru a inainta o actiune in instanta, potrivit legii romane), va informez asupra faptului ca aveti la indemana urmatoarele cai alternative de solutionare:
– puteti transmite o reclamatie catre autoritatea responsanbila cu respectarea drepturilor pasagerilor pe teritoriul tarii unde s-a petrecut incidentul
– puteti transmite o reclamatie catre autoritatea de control in domeniul protectiei consumatorilor din Ungaria, respectiv Hungarian Competition Authority – https://bit.ly/3AaDnSb – cu mentiunea ca aceasta poate doar aplica sanctiuni companiei, daca este cazul, insa nu poate decide si solutionarea problemei dumneavoastra individuale,
puteți utiliza Procedura Europeana privind Cererile cu Valoare Redusa. Aceasta procedura se desfasoara prin intermediul instantelor de judecata si presupune costuri mult mai mici si timp de soluționare mai scurt decat procedura judecatoreasca normala. Procedura este una scrisa, prin intermediul unor formulare tip și nu impune prezența parților si a unui avocat. Pentru mai multe informatii puteti accesa – https://e-justice.europa.eu/content_small_claims-354-ro.do Conform art. 7 (1) b din Regulamentul (UE) 1215/2012, actiunile in cazul prestarii de servicii se pot indrepta catre instanta de la locul in care s-a prestat sau ar fi trebuit sa se presteze serviciul. In cazul transportului aerian, locul prestarii poate fi fie locul de decolare, fie locul de aterizare, la alegerea consumatorului. Daca optati pentru instanta din Romania, trebuie sa stiti ca cererea este scutita de taxa de timbru – art. 29 lit. f din OUG 80/2013.
Avand in vedere ca incidentul reclamat s-a petrecut pe teritoriul Italiei, autoritatea responsabila cu respectarea drepturilor pasagerilor este Ente Nazionale per l’Aviazione Civile (ENAC), despre care gasiti informatii pe site-ul https://www.enac.gov.it/en/passengers Formularul online de sesizare este disponibil pe site-ul https://moduliweb.enac.gov.it/applicazioni/cartadiritti_English/modulo_261.asp
In concluzie, reclamatia dumneavoastra va fi inchisa in sistemul nostru de reclamatii, cu mentiunea ca daca relatia de colaborare dintre ECC Ungaria si compania aeriana Wizz Air Hungary Ltd va fi restabilita, reclamatia va fi redeschisa in vederea analizarii si supunerii procedurii de solutionare pe cale amiabila, dupa caz, dupa verificarea cu dumneavoastra daca reclamatia se mai mentine.
Cu stimă,
XYZ
Consilier juridic
ECC Romania
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Mai astept raspuns de la Wizz cu vreo 2 tickete, si cred ca ne vedem in instanta 🙂
Daca cu frumosul nu se poate.
Cred ca puteati merge din prima cu raspunsul Wizz in instanta. In cazul meu e vina operatorului lor. Mai mult, la ora la care eram in aeroport si am facut rerutare din aeroport in Bologna se vede ca era valabila rezervarea mea, nu ceruse nimeni refund si nici alt apel nu am avut iar catre ei. Decat seara cand m-a sunat din aeroportul Bergamo.
De ce 2 luni? Pe site ei spun că răspund în 7 zile dar dacă e perioadă aglomerată, răspund în 30 de zile.
Macar v-ati facut vacanta.
În noiembrie , anul trecut , același Wizz ne-a anulat călătoria. Asta după ce am stat o noapte si jumatate de zi în aeroport pe motiv de intarziere.
Am pierdut bilete , 10 zile cazari plătite, 10 zile masina închiriată.
Companiile ” recuperatoare” praf in ochi .
Duce ce ne-au cerut de zeci de ori hârtiile doveditoare, ne-au anunțat că au anulat procedura de recuperare , sa revenim.
Chiar le-am furnizat o grămadă de date personale , lucru care nu cred ca este în regulă.
Am avut o mica asigurare in pretul biletelor , am incercat cu ei.
Am adunat toate documentele necesare , mai puțin confirmarea Wizz ca au anulat cursa
Au refuzat luni la rândul sa ne dea macar aceasta dovada.
Într-un final ne-au decontat cei de la asigurări, cei de la WIZZ refuzând orice colaborare.
Dacă aveți asigurare încercați la ei .
Succes !
Asigurarea a acoperit si biletele wizz? Ca stiu ca ai acopera restul de costuri nu si zborul.
Vedem, mi-au cerut datele zilele trecute..
La ce număr ați sunat la wizz… aștept de o luna sa mi se vireze banii în cont, atunci am furnizat datele contului în care vreau plata, și nu mai dau nici un raspuns
A durat si la mine mai mult de o luna. De sunat, am sunat la numarul de pe site, unde suni cand ai probleme.
Pentru plata am revenit cu emailuri la mailul care mi-a cerut datele