Tinmar Ind scoate armele contra Electrica și Enel

Războiul pentru client este mai dur ca niciodată, mai ales în condiţiile în care evoluţia preţurilor şi a consumului nu anunţă nimic spectaculos.
Tinmar Ind, companie ale cărei afaceri ar putea atinge pragul de 700 de milioane de euro în 2015 din comerţul cu energie, gaze şi produse petroliere, spune că una dintre principalele direcţii de dezvoltare pentru anul acesta este intrarea pe segmentul clienţilor casnici de energie.
Tinmar Ind, companie controlată de omul de afaceri Augustin Oancea, este pregătită astfel să acceseze un teritoriu controlat cu autoritate în acest moment de marile companii de distribuţie şi furnizare a energiei Electrica, Enel, CEZ şi E.ON.
Potrivit datelor din rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în România sunt mai bine de 8,5 milioane de puncte de consum în domeniul casnic, comparativ cu cele aproape 322.000 de puncte de consum din segmentul comercial.
De aici rezultă că lupta este foarte aprigă pe clienții casnici, ani de zile piața de energie a fost „neglijată” de către investitori. Mai exact spui a fost închisă acestora.
Odată cu „tupeul” Digi Energy de a penetra monopolul, Tinmar Ind schimbă direcția și își dorește o bucată din piața de energie clienți casnici.
„Printre cele mai importante proiecte începute de companie anul trecut se numără şi demararea procedurii de intrare în piaţa consumatorilor casnici de energie electrică în România. În 2016, unul dintre cele mai importante proiecte este implementarea logisticii necesare furnizării energiei electrice la consumatorii casnici din România“, spun reprezentanţii companiei.
Oancea devine astfel al doilea antreprenor local care încearcă să „spargă“ monopolul din acest sector, în contextul în care anul trecut operatorul de telecom RCS&RDS, controlat de omul de afaceri Zoltan Teszari, a declarat că vrea să realizeze o reţea paralelă de distribuţie a electricităţii în municipiul Oradea şi în vecinătatea Timişoarei, proiect care, susţin reprezentanţii companiei, ar duce la facturi cu 10% mai mici pentru consumatorii din regiune.
Dincolo de intrarea pe piaţa consumatorilor casnici de energie, reprezentanţii Tinmar spun că un alt obiectiv al companiei este extinderea pe pieţele externe. Astfel, compania a obţinut anul trecut licenţa de furnizare de energie electrică în Serbia, Turcia şi Bulgaria.
