Pro Tv ştie să vândă publicitate

Când te uiţi la televizor şi eşti concentrat la un film/emisiune, cel mai enervant moment este publicitatea.
Pro TV a înţeles asta şi a făcut ceva în această direcţie.

Este clar că Pro vinde cel mai bine, este normal când au cel mai bun content din românia , producţii de calitate şi vedete cu ştaif.

De câte ori aţi văzut o emisiune pe orice alt canal , eraţi concentraţi şi deoadată a intrat publicitatea neanunţată iar moderatorul sau invitatul încă vorbea?

La Pro TV s-a întâmplat ceva, l-au adus pe Pavel Bartoş. Omul ăla are un talent adevărat, ştie să transforme acel moment enervant într-un moment comic. Ori bagă o rimă, spune o glumă, face ceva încât să introducă publicitatea. Astfel momentul nu mai devine atât de enervant, am urmărit atent reacţia celor din jurul meu atunci când Bartoş anunţă publicitatea şi am observat că erau relaxaţi.

La Antena de exemplu este altfel, la X Factor când intră publicitatea am observat că cei din jurul meu sunt iritaţi „Iar reclamă? Abia a fost acum 5 minute”, la pro tv este la fel de des intervalul doar că introducerea ei face diferenţa. Te trezeşti cu o glumă râzând apoi vezi reclamă la pampers, la antene auzi „Gata, gata că intră publicitatea peste noi” deci cumva şi ei sunt iritaţi de fenomenul care le plăteşte salariile, dacă ăla este iritat de publicitate, mie ce îmi inspiră ? Tot nervozitate, că l-a prins cu jumătate de frază în gură şi eu acum văd că maria sângerează când se spală pe dinţi.

Aici totul ţine de oameni bine pregătiţi, de un întreg staff care coordonează totul la secundă.
Bartoş este anunţat din timp câte secunde mai are, ceilalţi participanţi la fel, pe scurt un scenariu bine stabilil şi respectat cu sfinţenie.

Iată încă un aspect care scoate în evidenţă valoare PRO TV, team management.
Poţi să ai 15 de Brenciu, dacă nu ştii să îl coordonezi îţi face praf tot spaţiul de emisie.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.