Valentin Popoviciu (Vicepreședinte Digi) și Eduard Lovin (Vicepreședinte Ancom) spun aici că birocrația omoară evoluția, fac referire în special la mediu rural.
Oamenii au pozițiile lor și trebuie să comunice general, însă eu pot să comunic real, nu o să dau nici eu nume, pentru că există autorități.
Ce pot să spun e că primarii din rural sunt în mare parte niște rupți și ciubucari, dacă ați văzut filmul Oameni de treabă , află că așa sunt majoritatea.
Sunt și exceptii evident doar că majoritatea așteaptă să pice ceva și îi doare în fund de comunitate.
În prezent există legi care permit operatorilor să intre cu servicii în orice localitate, legi scrise de defectul ăsta de stat român, să permită concurență și servicii de înaltă calitate…dar încă ai primari ciubucari.
În 12 ani de zile am dat nas în nas cu toți tătucii ăștia, unii m-au chemat la apel (cel mai recent în 2021) căruia i-am zis că i-ar sta mai frumos în libertate decât cu un telefon șmecher în celula!
Există mai multe tipuri de primari
Sunt primari care s-au rugat ani de zile de operatori să aducă internet și televiziune la ei în localitate. Dar pentru că traseul până acolo traversa și alte comune, era imposibil.
Există primari care s-au bucurat că vin operatorii la ei și chiar au debirocratizat tot procedeul doar să se întâmple.
Există primari care dețin indirect firme de cablu locale și fură semnal. E simplu să furi semnal, cea mai simplă metodă e să te înțepi. A doua e să ai 30-50 de decodoare de la un operator, le setezi pe canale unice și apoi le redai în rețea.
Există primari care încalcă legea fiind plătiți de operatorii locali, efectiv cu legea în mână de partea operatorilor ei refuză orice.
Norocul ăstora e că operatorii nu au timp de ei, ritmul dezvoltării e atât de imens încât nimeni nu stă să își pună mintea cu ei, acum!
Eu pe ăștia nu îi înteleg! Sunt primari care și-au făcut campanie și au câștigat alegeri că au adus internet și televiziune în localitate. Iar alții își izolează conștient propria populație.
În pandemie când toată țara cerea net, când proiectul statului RoNet a eșuat lamentabil, încă erau primari care se opuneau. Școală online? Nu iese nimic, marș!
Ce trebuie să înțeleagă primarii ăștia, dacă nu ei, măcar cei de lângă ei, e că trebuie să se adapteze nevoilor actuale.
Îmi mai aduc aminte de una, în plina pandemie când toată lumea începea work from home, primăria Miroslava a decis să ceară 20 de lei la conectare. Așa fără nimc, fără calcule. Evident că operatorii au refuzat, evident că s-au sistat și intervențiile la avarii și în final cine a suferit? Populația.
În final primăria a înțeles. Dar și acum în 2023 primăriile nu înteleg că Telecomunicațiile sunt în strategia națională de apărare și fac parte din serviciile esențiale.
Așa cum ai rețea de apa, gaz, canalizare, la fel trebuie să ai și pentru internet, cablu și să facilitezi drumul spre terminalele 5G!
Avem cel mai bun internet din Europa și suntem top mondial, dar la implementare 5G încă ne certăm cu Vasile din Las Fierbinți!
Din pacate unii primari sunt pensionari si au citit ei prin stele ca , vezi domne tehnologia asta 5g cica radiaza . Asa e si la mine in zona , au venit operatorii cu super oferte din care castiga blocul bani frumosi , dar s-au opus unii batranii ca vezi domne nu e ok , ne radiaza , ne face nu stiu ce dracii
Aaa de antene nici nu mai vorbesc, am contractat locatii in 2019, doamne ce aberatii am auzit 🙂
Eu zic acum de primarii care iti pun bete in roate cand vrei sa le cablezi satul cu fibra.
Primarii sunt ca si unii presedinti de bloc care nu vor sa auda de investiii , nu vor sa auda de chestii moderne pos-uri , laptop , infrastructura , tevi de schimbat etc …
E pacat ce fac unii si da din 2006 Romania este in top 3 mondial cu una dintre cele mai rapide si stabile conexiuni la internet
Pe spatele acestor asalturi tehnologice am devenit si top mondial pe IT…dar taranusii cu 2 clase nu vad asta, daca nu pica.
Sunt unii și cu teorii ale conspirației legate de tehnologia 5G.
Aia deja sunt specie aparte si chiar daca au directive de la guvern, nu ii scoti din prostie.
Traim in Romania si asta ne ocupa mare parte din timp si viata. Insa nu tara e de vina, ci cei care traiesc boiereste, fix ca pe timpul boierilor. 🙂
Si mai e si faptul ca nu isi scot capul din cur sa se informeze