Tot mai des observ bloggeri care trag doar pentru trafic, traficul nu mai este cel mai important indice de performanță, asta pentru că se poate face și murdar.
Sunt mai mulți indici de performanță și relevanță, în funcție de nișa pe care activezi și depinde de clienții tăi.
Poți să îți monetizezi blogul și cu un trafic mic, dacă ești în sfera de interes a unei nișe, dacă advertiserul vrea branding nu neaparat click-uri, dacă ai comunitate, dacă ai un engagement bun al cititorilor.
Le iau pe rând.
Ai trafic mic dar engagement mare pe cititori, ai o rată mare de conversii/click, îți poți urmări performanță prin conversii.
Ai trafic mare/mic și ai o medie de x comentarii/articol, aici ești performant sau nu, depinde ce urmărești.
Ai trafic mic dar faci multe afișări, poți vinde advertiserilor care caută campanii plătite la mia de afisări.
Ai trafic mare, advertiserul nu e interesat să vândă, vrea doar să devină cunoscut, vine aici pentru că are expunere.
Ai trafic mic, dar ai o audiență care dă click pe orice pui pe blog, atunci vin cei care cumpără link-uri și au campanii scurte.
Ai trafic mic, dar ești singurul blogger relevant din orașul tău, atunci compania din orașul tău vine la tine, nu ar fi relevantă pe un alt blog, indiferent de trafic.
Deci poți să monetizezi, dar trebuie să știi ce faci exact și acelor oameni interesați să te adresezi.
Este 100% adevărat că bloggeri cu trafic mare au mai multe campanii, mai bine plătite, mai mult succes. Dar asta nu înseamnă că internetul nu are o felie și pentru tine.
Exemplu scurt. Zoso e numărul 1 da? Tu ești un mic blogger din Tecuci, ai 100 de unici dar ești printre cei mai ok bloggeri din Tecuci.
Pizzeria La MAMA din Tecuci vrea să își facă reclamă sau are o promoție, unde crezi că ar avea mai multă relevanță campania? La Zoso care se adresează unui sector larg din România sau la tine unde scrii din și despre Tecuci iar comunitatea tecuceană are habar de tine?
Și la final, nu toți au bugete de A-listeri, deci trebuie să se promoveze și ei undeva.
Ai trafic mic, poți face afiliere. Cu un singur click targetat poți să pui de-o cafea. 🙂
Exact, ultimul comision de 112 ron a venit din 2 click-uri:)
Încă o dată calculăm și vedem că din 112 lei 33% ajung la nenea Ponta. Să aibă el sănătate și viață lungă.
Mă disperi cu brutal tău, lasă să se adune, apoi sa ia și statul.
Are dreptate Marius. Camatarul de ponta nu îți asigura numiiiiiic, dar ti-ar lua și hardul de 500 mega:(
Și mi l-a înlocuit cu unul de 500GB:))