Dacă tot nu am luat nimic de black friday și tot am cardul ăla My Wallet de la eMag, am zis să mă uit după un aer condiționat.
De ce acum? Că sunt mai ieftine, uitându-mă pe istoric preț, prin Iulie – August sar rău tare prețurile plus montajele!
M-am dus către Samsung dar am văzut și Daewoo ăsta că are review-uri bune.
Până acum nu am avut nevoie de AC la casă, dar anul trecut am avut câteva nopți aiurea și am zis că anul viitor nu mai sufăr.
Citind recenziile am văzut că unii încălzesc apartamentele cu aerele condiționate, eu la casă nu știu dacă pot dar cred că e o alternativă în caz că pică curentul.
Oscilez între astea 4 aparete Samsung la care voi adăuga cu siguranță și instalarea specializată, am văzut că e în jur de 700 lei. Clar că cel mai mult mă uit la Wind Free dar mă cam doare inima!
Dar de la altceva am plecat cu articolul, de la încălzire. Spunea un tip că și-a pus priză care contorizează consumul. După ce a încălzit 60 de metri în octombrie, spunea că i-a ieșit cam 160 de kw, asta ar însemna un cost foarte decent pentru încălzire.
Acum, nu prea mă pricep la prizele alea, văd că sunt în jur de 50-100 lei dar m-ar interesa să măsor cât consumă șemineul meu electric, că este și ăsta o alternativă pentru perioadele nasoale.
So, aveți experiențe cu încălzirea locuinței prin aparatul de aer condiționat? Care e randamentul?
Nu e prea rentabil sa incalzesti cu aerul conditionat din cauza consumului de 1 kw pe ora dar atunci cand pica gazul mai merge si solutia asta
Pai din ce am citit, omul nu are 1 kw/h ci vreo 3 kw/zi. De aia sunt curios si cred ca o sa iau prima de aia, sa masor.
mai bine un calorifer pe ulei :)) sau am vazut la unii acum baga sirocou sau webasto depinde cum ii spui
Ala rupe, iti excita sigurantele in panou 😀
Ori ala ori resou, tot pe acolo :))
Incalzesc cu un ac invertor un container de birou din 2016. Anul asta am schimbat biroul si tot cu Ac ma incalzesc (un daewoo am acum). Este cea mai economica varianta daca o compari cu caloriferul cu ulei sau cu orice alt aparat cu rezistenta electrica. Pentru 1kw de energie consumata poti primi pina la 4kw de caldura (depinde de temperatura exterioara).
La birou tot cu ac, bine, la noi e ceva nasol ca trebuie sa stea doar pe 30 grade sa bage 😀
Dar nu cu calorifer pe ulei vreau sa compar, ala scoate contorul din perete.
Cu centrala pe gaze e interesanta comparatia.
Pai …. depinde.
Daca ai gaz, ai centrala deja, tariful la gaze este plafonat si este decent – nu cred ca merita sa bagi bani in unitati de ac.
Daca nu ai gaz si ai contract la hidro cu 0,8 lei/kwh atunci cred ca iesi mai bine cu ac.
Luna trecuta am consumat 1 Mwh (2 masini electrice, duplex, totul pe electric, incalzire birou, etc) – si toata chestia a costat 800 lei. Decent zic eu.
Am gaz si centrala la casa (in 2020 am instalat) si nu merita sa schimb pentru alta sursa de incalzire acum – chiar daca mi-am pus panouri foto.
Am gaz, sunt ok cu facturile, mai ales că am schimbat centrala cu una mai mare și mi-am montat capuri termostat pe toate radiatoarele.
Aer condiționat iau oricum pentru vară, dar sunt tentat să văd cum se comportă și pe încălzire. Am de backup un șemineu dar ăla rupe 😉
Tot caloriferele rămân soluția optimă…aerul condiționat încălzește însă când se oprește se răcește imediat. Calorifere au alt principiu de funcționare.
Caloriferul emana și reține cladura…aerul condiționat doar o produce atât timp cât funcționează.
Orice dispozitv care produce si nu retine căldura e inutil…și nu este deloc indicat pentru încălzirea spațiilor.
Da, trebuie să funcționeze într-una, rămâne doar soluție de avarie și soluție de răcorire pentru vară.
De asemenea în octombrie nu a fost frig insa cand temperaturile sunt scăzute îți dai seama că aerul condiționat o sa meargă non stop dacă vrei să iti încălzească la 21 de grade.
Așa logic că ai costuri mici dacă îl pornești in octombrie 😆
Cred ca totusi la apartament merge, mai ales daca ai vecini pe toate directiile
Discuția ta despre încălzirea cu aer condiționat aduce în prim-plan o opțiune interesantă pentru cei care caută soluții versatile de climatizare. E bine de știut că unele modele de aer condiționat pot fi eficiente și pentru încălzire. Cu toate acestea, aș fi curios să aflu mai multe despre consumul de energie comparativ cu alte metode de încălzire.