Trăim vremuri foarte stresante, zilnic vedem tot felul de scenarii, știri, prăpăd și nu prea ai cum să fii ignorant.
Treci peste o știre, peste a doua dar sunt convins că te oprești măcar odată și te gândești la viitor. Eu încerc să văd puțin printre rânduri față de ceea ce se probagă alarmist în spațiul public.
Evident că sper să am eu dreptate și nu oamenii cu mesaje alarmiste. Opinia mea e că SUA nu poate fără Europa, nu a putut nici în trecut nici azi!
Chiar aseară mă uitam la mini serialul Z Day (Netflix) și este fix despre SUA și despre spiritul lor și cum rezolvă mereu situațiile dificile. Cred că acum, deși au un debil la Casa Albă, serviciile și structura lor statală nu s-a slăbit și nici nu se va slăbi. Nu cred că structura lor va ceda doar pentru că acum au un gură spartă acolo.
Din contra cred că se întăresc și mai mult și folosesc zeflemia lui Trump tocmai ca să îi trezească și pe alții. Încă din administrația Biden, SUA ne tot spunea că nu poate face față singuri pe trei fronturi Iran, China și Rusia. Și de aici consider că ce face acum Trump e un fel de duș rece pentru EUROPA, să ne putem întări încât să ne ocupăm de Rusia iar ei să stabilizeze lupta comercială cu CHINA și să le taie pofta cu Taiwan.
Europa nu a fost niciodată gândită ca o uniune militară, totul s-a învârtit mereu în zona comerțului iar apoi s-a extins la liber acces, drepturi etc. De ani de zile liderii europeni refuză să ia în calcul ideea unei uniuni militare.
Nu știu dacă din considerente financiare sau pur și simplu din idei flower power. Poate și relaxarea asta cu Rusia a dăunat pentru că europenii nu mai vedeau alte amenințări sau le vedeau dar foarte departe încât să fim direct afectați. Însă avem câteva fapte recente, războiul georgian, anexarea Crimeei, astea erau semnele clare că trebuie să ne mișcăm.
Resetul european
Și mai este ceva, pe lângă armată, imigrația necontrolată. E drept că Europa are o lipsă majoră de personal și clar are nevoie de imigranți. Însă primirea lor fără control a dus la tulburarea vieții unor europeni.
În România nu este cazul, avem câțiva și sunt chiar cuminți și muncitori. Însă prin Italia, Franța, Germania, Anglia nu sunt chiar roz lucrurile.
Mă uitam la Suedia, din cel mai sigur stat european a ajuns să fie al treilea cel mai periculos cu peste 390 de atacuri armate. Este enorm pentru un stat care nu era obișnuit cu așa ceva.
Bine, eu nici nu înțeleg de unde nevoia asta de relaxare a regimului armelor, gândiți-vă la noi ce ar fi să poți deține armă ușor.
Toate astea afectează viață liniștită a europenilor și alimentează frica, frica naște automat și ură și apoi revolte. Ura asta îndreaptă populația spre extremiștii care promit izolaționismul.
Europa a trecut de multe ori prin vremuri tulburi și mereu a devenit și mai puternică. Cred că votul de ieri din Germania va fi startul unei Europe mai puternice.
Eu mă gândesc de mult la o federalizare, așa am putea gândi unitar și acționa unitar, dar la câte clinciuri sunt acum la nivel european…cred că va mai dura!
Și apropo de asta, indiferent ce va face Trump noi trebuie să ne întărim local, mai ales blocul europei de est. Altfel picăm pe idei tâmpite ca revenirea la granițele NATO din 1997.
Spune-i unui „suveranist” de federalizare si te alearga.
nu ma citesc suveranistii 🙂
Traim vremuri grele si cei de la UE nu se consulta cu populatia cand iau decizii
Romania, incotro?! 😉