Ești manager sau prieten?!

Mă tot uit la persoanele din jurul meu, deobicei la colegi. Unii datorită implicării au primit șanse de avansare, pe merit.

Când ești nou pe o treaptă de conducere, este firesc să ai o atitudine temătoare, prietenească, dorești să nu deranjezi pe nimeni.
Însă cei mai mulți uită că un post de conducere vine de la sine cu niște responsabilități. La job nu suntem plătiți să legăm prietenii.

A nu se înțelege că dacă ești șef, trebuie să devii un insuportabil, inuman și tiran. Nu, zic că odată ce conduci un departament sau o mână de oameni, tu trebuie să lași prietenia deoparte și să te comporți ca un lider.

În primul rând ai fost numit șef pentru că cel anterior nu făcea ceva bine, deci identifici ce nu făcea bine și lucrezi acolo. Apoi dacă ai o atitudine prea prietenească, oamenii te vor percepe din prima ca pe o personă prietenoasă dar nu ca un lider.

Ești plătit să conduci soarta unor persoane sau poate a companiei, nu te poți juca cu soarta și banii companiei dar nici a oamenilor din subordine. Dacă tu faci ca lucrurile să meargă, ei au locuri de muncă.

Am văzut colegi care ascund mizerii sau se fac că nu văd oamenii neperformanți doar pentru că nu vor să deranjeze.
Greșit, acel om neperformant trebuie ori corectat ori dat afară. Credeai că poziția de șef îți oferă doar statut și salariu mai bun? Nu vine la pachet și cu astfel de decizii, care poate ți se par inumane.

Cum să îl dai tu afară pe Vasilică, săracul încasează salariul de ani de zile în companie, deși nici în direcția soarelui nu a lăsat vreodată vreo umbră!

Acum gândește puțin la rece, dacă tu mimezi că lucrezi, cei care te-au promovat vor face ca tine?? Se vor preface că nu te văd? Te vor susține în prostie sau te vor da afară?

Într-o societate corectă nu trebuie să ascunzi mizeria, dacă Vasilică azi o freacă, mâine o freacă, poimâine îl dai afară.

Este lipsă de respect din partea lui, nu respectă angajatorul, nu respectă sociatatea și colegii, mai rău nu te respectă pe tine!

Dacă te prefaci prea mult că nu vezi oamenii problemă și nu actionezi, vei reuși să distrugi viața altor persoane de pe lângă cei neperformanți.

Să presupunem că ești administrator a unei mici firme care produce cuie. Ai o linie de producție ok, firma vrea să se extindă. Dar are 2 oameni din 10 neproductivi la linia de producție și 2 oameni din 4 la departamentul de vânzări.

Cei doi de la producție mimează că muncesc, norma overall se face. Prin pura logică, restul de 8 muncesc mai mult pentru a acoperi 2 frecangii. Aici e lipsă de respect față de colegi. În plus dacă ceilalți 8 muncesc mai mult, ar însemna că poți avea o creștere de producție nu doar o normă făcută.
Dacă nu acționezi, cei 8 muncitori vor reacționa și probabil îi vei pierde pe ei primii.

Dacă cei 2 din dep. vânzări mimează că muncesc, înseamnă că ai o eficiență pe departament de 50%. Adică doar doi aduc contracte firmei și doar doi te ajută să vinzi producția. Dacă pierzi unul din cei doi productivi, ai șanse reale să nu mai reușești să vinzi ce produci, automat nu se mai încasează bani.
Ajungi ori la închiderea societății, ori la disponibilizări micșorând linia de producție.

Deci uite cum 2 oameni pot gripa o firmă întreagă, cândva productivă. Dacă ai înlocui la timp cele două tipuri de angajați, ar însemna o creștere de producție, deci și nevoia de a vinde mai mult. Asta însemnă extindere, locuri de muncă stabile, etc.

În încheiere, când vrei să te prefaci că nu vezi mizeria de dragul de a nu fi tu cel care ia decizii lacrimogene, gândește-te ce ai fi făcut dacă era afacerea ta și scenariul de mai sus ți-ar fi ruinat ție afacerea și viața.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.