Educă-ți familia să își exprime creativitatea

Trăim in vremuri in care timpul se scurge rapid, avem la îndemâna unui click distanță toate informația de care avem nevoie. Copii sunt tot mai tehnologizați și tot mai cunoscători.

Tocmai prin această rapiditate pierdem din vedere cele mai esențiale lucruri, educația și creativitatea.

Un copil îndobitocit cu jocuri, tv și facebook nu va avea niciodată creativitate pentru că nu si-a exerctitat-o niciodată.
La fel de bine , să nu te mire atunci când copilul tău în clasele primare, devine agramat.

Dezvoltă-l, dă-i să citească, dă-i să coloreze, dă-i ceva să îi stimuleze creativitatea. Nu știi ce să îi dai?

Ai o serie de cărți pentru copii, e 5 lei o carte deci 5 lei cred că valorează mai puțin de ke faki. Dacă este fan Disney, atunci găsești de la cărți până la jucării și ghiozdane

Chiar dacă copilul tău este ceva mai mare, încă îl poți educa. Îmi aduc aminte că în perioada Hi5 scriam atât de agramat pe internet, încât la primul text pe foaie m-am crucit , pur și simplu mă îndobitocisem. Am luat decizia să termin cu rahaturile alea, m-am pus pe scris texte, citit, analize pe text , toate pentru a reînvăța să mă exprim în scris.
Dacă juniorul tău nu prea mai este junior, cu siguranță va găsi ceva atractiv

Dacă familia ta sau tu nu ai timp de citit, nu este o soluție să fentezi creativitatea, poți folosi audiobooks de , practic lași cartea să-ți vorbească~!

Copil tău poate deveni oricând personajul unui astfel de videoclip:

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.