Mă uitam la copilul meu cât de mult îi plac curcubeele și culorile în general.
Îi cumpăr forme din ipsos, cărți de colorat, ba chiar desenează și singur.
Formele din imagine sunt colorate de el, cum îi explic eu că există şi idioți pe acest pământ?
Îi plac și unicornii fix datorită culorilor. Îmi aduc aminte că și noi la școală învățam culorile tot pe seama curcubeelor.
Dar acum, acum ne-am tâmpit rău, știți știrea aia cu o grădiniță vandalizată doar pentru că avea culori de curcubeu?
Alți 7 jucători de rugby au refuzat să intre pe teren că aveau pe echipament inserții de curcubeu, aici chiar era pentru a sprijini LGBT…bine, au și alte state proștii lor.
Autorii sunt idioții de părinți care au spus că domnle LGBT în grădiniță, nu bă idioților, curcubeul e curcubeu și semnifică speranță, de asta a ales LGBT aceste culori, pentru speranță.
Mai ales că acele culori au fost alese de către copii, nu de către administratori. Iar bunii noștri creștini care dau vina pe globaliști și fake iubitori de familie tradițională, habar nu au ce semnifică curcubeul în biblie.
Legământul lui Dumnezeu cu Noe
Dumnezeu a mai zis: „Acesta este semnul legământului pe care îl fac cu voi şi cu toate vieţuitoarele care au fost cu voi, pentru toate generaţiile viitoare: 13 pun în nori curcubeul Meu; el va fi semnul legământului dintre Mine şi pământ. 14 Când voi aduce nori peste pământ, iar curcubeul se va vedea în nori, 15 Îmi voi aminti de legământul pe care l-am făcut cu voi şi cu toate vieţuitoarele de toate felurile. Apele nu vor mai deveni niciodată potop care să distrugă toate creaturile. 16 Când curcubeul va fi în nori, îl voi vedea şi Îmi voi aminti de legământul veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de toate felurile care sunt pe pământ.“ 17 Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut cu toate creaturile care sunt pe pământ.“
Mă gândesc până unde va merge prostia asta cu curcubeul, cât va dura până când un copil va veni acasă cu un curcubeu desenat iar părintele va crăpa capul unui educator?
Că idioți am arătat că suntem, e clar, întrebarea e „când se va întampla”?
In ziua te astăzi nici curcubeul nu mai e ce era odată. 😂
Suntem prea prosti si manipulati de media.
Iti garantez ca daca iei un tricou curcubeu pe tine si filmezi cu camera ascunsa, facem de un documentar.
Da da…te mai ia și careva la bătaie pe stradă 😂
Eram tentat sa zic ca la sate sigur iei bataie, in orase mai putin probabil.
Dar mi-am adus aminte ca acea gradinita era in oras, apoi de Becali care arunca cu agheazma la parada gay 🙂
Posibil ca au ales curcubeul pentru ca le place sexul cum le place romanilor shaorma… cu de toate.