Târgul continuă și astăzi doar că eu am lăsat un coleg acolo deoarece am ceva treabă prin Bacau.
La prima vedere nu prea a existat o „rată de conversie” bună pentru majoritatea companiilor, ne așteptam să vină mai mulți candidați , în special studenți dacă ne gândim că târgul e în Iași.
Am fost la târguri organizate mai slab dar în care s-au adunat mai multe cv-uri.
Mi-e mi-a lăsat impresia că acest târg a avut un rol mai mult de branding. Pentru că am văzut companii ca Jeep, eJobs, Amazon care nu căutau neaparat candidați ci doar doreau să fie prezenți și în offline.
Prea puține companii chiar căutau candidați.
Ca organizare, nu prea am ce să reproșez. Organizatorii au fost ok.
Au avut și un prânz inclus, ceva apă. Au avut și oameni care îți puteau păzi standul dacă aveai nevoie să pleci de la stand.
Treceau mai mereu pe la tine să te intrebe dacă ai nevoie de ceva. Seara au făcut și o adunare la bere cu toți participanții pentru a se închega ceva relații și prietenii.
La intrarea in târg , erau amplasate niște birouri de unde îți puteai printa cv-urile.
Din punct de vedere organizatoric chiar a fost ok. Acum lipsa de interes a candidaților, lipsa calificării candidaților a fost problematică.
Chiar mă gândeam cum pot fi atât de mulți candidați fără pic de experiență în ceva. Și nu mă refer aici la studenți sau proaspăt absolvenți, ei fac parte din altă categorie.
De exemplu Jeep căuta un inginer mecanic și un reprezentant de vânzări, salarii bune dar nu a putut prelua nici măcar un cv.
