Când stai la casă automat generezi resturi vegetale, fie că vorbim despre iarba tăiată, florile sau legumele strânse sau chiar despre crengi.
Deși comuna în care locuiesc are o platformă, sunt totuși oameni care susțin că nu au cu ce duce crengile sau resturile vegetale la platformă.
Însă, sunt comune unde nu există astfel de servicii iar cea mai la îndemână soluție rămâne arderea.
Arderea nu este recomandată, pe lânga poluare, pe astfel de temperaturi riscul unui incendiu de vegetație este enorm.
Mai mult, arderea resturilor vegetale atrage și o răspundere penală, deci clar nu este o soluție.
O soluție destul de simplă ar fi un tocător de crengi și resturi vegetale, nu prea poți să invoci faptul că nu ai cu ce transporta atunci când ai soluții casnice la îndemână.
Cu acele resturi poți acoperi solul unde urmează să plantezi legumele sau chiar florile.
Poți să optezi și pentru un recipient de compost simplu pe care îl poți face și tu sau îl cumperi.
Eu personal nu am foarte multe crengi iar când am avut le-am folosit ca țăruși pentru roșii, însă, dacă ai o grădină cu mulți pomi și este costisitor să faci drumul către o platformă, ți-am dat soluția eficientă.
Astfel tu vei avea curtea curată iar vecinii tăi îți vor mulțumi că nu dai foc resturilor vegetale.
Accesibil acel tocător, dar cât de bun să fie? Sau cât de groase pot fi crengile? La țară se mai folosesc și pentru foc, în sobe. Eu tot zic că îmi fac un recipient pentru compost, că tot e nevoie de îngrășământ la flori, dar încă nu am reușit.
Daca sunt prea groase…clar nu e ok. La țară nu se pune problema de tocător neaparat că sunt sobe, în metropolitan nu prea avem ce face cu crengile. Diametrul lemnului circa 39 mm
Foarte interesant articol! Imi place modul in care ai scos in evidenta avantajele si eficienta utilizarii tocatorului de crengi si resturi vegetale. Au existat solutii si mai practice si mai sigure pentru a gestiona resturile vegetale si pentru a preveni un incendiu cauzat de aceasta. Felicitari pentru acest articol!