Sunt persoane care nu pot face ceva decât dacă mediul este ok, fără presiune, fără limite, fără termene.
Eu sunt fix pe dos, dacă am un termen prea îndelungat, efectiv nu mă apuc de nimic, fac totul mai aproape.
Așa sunt și la muncă, așa am făcut și la master, așa mi-am făcut și lucrarea de disertație.
Proiectele la master le făceam cu 1-2 zile înainte de termen, masterul l-am terminat anul trecut iar lucrearea o susțin acum în Iulie.
Dacă anul trecut am avut scuza că aveam multă muncă la job și doream și pauză după ce am încheiat cu cursurile, pentru sesiunea din Februarie nu am avut scuză, doar lene?
Deci am avut 1 an la dispoziție să termin lucrarea, știți în cât timp am făcut-o? Dacă adun zilele în care am lucrat efectiv la ea, nu știu dacă sunt 2 săptămâni.
M-am apucat prin aprilie iar azi am trimis-o la validat, dar fizic nu am lucrat atât.
Cumva, atunci când mă apropii de termenele limită, focusul meu se schimbă, concetrarea e 100% la ce am de făcut.
Și culmea, nu mă stresează, din contra mă capacitează maxim. Mai mult, am observat că atunci când sunt în astfel de situații, îmi vin idei și mai bune, mai complexe, care cer mai mult de muncă dar reușesc să fac totul mai ușor.
Cei mai mulți când ajung în situații limită, bagă să termine ceva, nu contează cum. Eu atunci scot ce e mai bun din mine.
Acum mai am de făcut prezentarea pentru susținerea lucrării, teoretic ar fi bine să mă apuc….dar când văd că mai e până pe 8 Iulie….ahahaaaaaaaaaaaaa e timp 🙂
Pe mine pauzele mă plafonează. După concediul din Egip parcă m-am lenevit cu scrisul pe blog.
Parcă mi s-a relaxat prea mult mintea, parcă nici subiecte nu mai știu să abordez….prea multă relaxare.
La fel. Cred ca am scris si eu asta, la un moment dat, sau… va aparea curand :)) Dar da, functionez si eu in stres mult mai bine.
Cand am timp, efectiv ma lenevesc. Cred ca si daca imi cere o agentie ceva in 30 de zile, o dau in ziua 29 😀
Dar conteaza ca o dau bine!
La mine e mai rău 😅. Dacă nu e presiune ori nu fac nimic 😅. Ori ce fac, fac neatentă, deci mai bine nu as face, atât sunt de comoda.
Excepție făcând dacă fac ceva ce mă pasionează, sau mă relaxează.
Însă pentru mine această presiune nu funcționează ceva de genul: „îți pun un targhet imposibil sau cu un milion de standarde de realizat pentru a deveni posibil, și dacă nu îl realizezi pa pa job”.
Nu mă ma motivează nici faze de genul: xulescu face de 3 ori mai mult decât tine, tu de ce nu poți, pai xulescu e alta persoana deci poarta alți papuci, mie explica-mi ce pot face eu, in comparație cu mine, nu cu alții a căror poveste nu o cunosc 😐.
Ce mă motivează in schimb, ar fi: „ști, întreaga echipă are nevoie ca tu sa faci diferența la rezultate, mai exact cu cât este mai mare nevoia reală de mine, și de ceea ce fac eu, cu atât mai mult mă implic, de aceea cel mai lung loc de muncă la care am stat făcând parte din aceeași echipă, a durat 2 ani, iar cel mai mult dintr-o echipă de voluntariat am făcut parte peste 3 ani jumatate, și încă continui.
Deși hey, și eu îmi achit facturile, iar voluntariatul făcut de mine, a fost 100% free 😀.
Deci clar nu banii sau concurenta au fost motivarea, ci strict ideea că era nevoie de mine 🙂 că eu puteam schimba lucrurile, și chiar și din unele organizații de voluntariat când am plecat a fost atunci când, ok, mi-am făcut treaba cat a fost nevoie de mine, și de acum va descurcați, la revedere 😅.
A și încă ceva, eu nu pot avea rezultate „fara scrupule” dacă soluția ce se impune a o oferi pentru un om, nu face diferența în mod real pentru acel om, sau mai rău, dimpotrivă, mai rău îi face, mă doare fix in cot de standarde și îl las cu ce are, deci daca nu pot ajuta, nici mai rău nu fac, punct 🙂
Nu ma refer la targete ci mai degraba la termeni limita.
Pfff de cate ori am auzit: mai repede!!!! 😅😅😅, Mda Ema și viteza, nici în următoarele vieti 😀. Însă dacă de viteza mea de reacție depinde ceva, de exemplu daca nu am viteza de reacție rapidă, se poate întâmpla grav. Atunci efectiv mă transform in altceva. Deci efectiv în momentele alea, preț de câteva minute sunt alta persoană, și iau decizii, și coordonez in așa hal, încat pur și simplu schimb cursul unor vieți, la propriu. Pur și simplu mă detașez de zona emoțională, devine totul clar, deodată știu ce poate face, sau mă rog cu ce poate participa toată lumea din jur la îmbunătățirea situației, mă apuc de livrat sarcini rapide, și apoi după ce situația nu mai este un pericol, de obicei dorm, dar dorm câteva ore bune, și după „pauza de somn” mă întorc din nou la viața mea relaxată și neîndemânatica 😅 și mă gândesc bre? Eu am fost aia? Sau oare am visat? Dar îmi confirmă și lumea din jur 😀