Cand „gradele” lu ma-ta au ruginit

Andrei Plăcintă, fiu de senator, care s-a predat Poliţiei Timiş după ce a fost condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare, a plâns în prima sa noapte după gratii şi le-a cerut poliţiştilor să îi permită mamei lui să îl viziteze. via : realitatea.net

Procurorii au stabilit că în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală, pe fondul unor neînțelegeri cu prietena sa, Andrei Plăcintă a lovit-o pe fată și a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota și plafonul autoturismului tinerei, pe care l-a deteriorat, îndoind capota și spărgând luneta.

În momentul în care în apărarea fetei au intervenit doi bărbați, Andrei Plăcintă, aflat la volanul unui autoturism marca Renault, s-a urcat de mai multe ori cu mașina pe trotuar, cu intenția vădită de a-i lovi.

În aceste condiții, în timp ce încerca să țină cu mâinile de capota mașinii, unul dintre bărbați a căzut în fața autoturismului, iar Andrei Plăcintă, prin manevre succesive în față și în spate, a trecut peste el, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgență — București și au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Acum as ruga toti hutupanii de bani gata ce isi aduca aminte ca is ficiori de gabori, senatori, primari si plm sa isi aduca aminte ca ditai smardoiu asta fiu de senatoare a intrat la bulau. Si dupa fatuca lui scumpa cu par valvoi sigur in loc de 4 coaie de zmeu se va mai pricopsi cu inca doua…ce’i bat in barba sau in nada curului.
Vorba lui Zoso, as face campanie pe tv sau pe panourile alea publicitare si in scoli cu mesajul „Muiogul si-a luat laba la bot, face parnaie. Tu mai vrei sa fii smardoi?”

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.