În general scriu articole simple despre investiții și voi continua să le mențin simple. Marius îmi dăduse link într-un articol, cineva scria că sunt prea simplist.
Scriu simplu și cu exemple de 100 de lei pentru că articolele mele nu se adresează inițiaților, eu mi-am propus altceva.
Scopul meu este să fac oamenii să conștientizeze că sunt singurii răspunzători pentru viitorul lor, pentru pensia sau veniturile lor.
Cunosc oameni cu venituri peste ale mele care nu au nici măcar 100 lei la șosetă! Și tot insist chiar pe cei cu veniturile alea mici de minim pe economie.
Tocmai pentru că acei oameni sunt cei care spun mereu că ei nu pot face economii la acel salariu și tot ei sunt cei mai expuși la astfel de țepe.
Cel cu venituri ok care ar putea economisi 2000 lei pentru investiții poate înțelege mai ușor analogia cu 100 lei.
Mi-a mai zis cineva pe facebook că mai bine cumperi terenuri. Ok, da și nu!
În primul rând, terenurile au alte valori azi, nu mai e 1 leu metru arabil ci e 5 lei metrul arabil. Apoi, am zis că eu mă adresez celor care nu pot economisi și celor cu venituri mici.
Un om cu 2000 lei salariu nu se poate duce la bancă să se crediteze pentru un teren! Terenul ăla îi generează o rată instantă iar profitul, dacă îl va avea la ce fel arată piața azi.
Am zis mereu: ia și strânge și investește. Nu o să îți zic eu musai în ce, am dat exemple ETF, Fonduri, Titluri de stat, Tezaur, depozite performante…
Deci investiții simple, aproape sigure (risc există la toate, niciunul nu e garantat, nici titlurile de stat) dar cu randamente moderate.
Vrei păcănele, te duci pe subteranul cryptomonedelor. Acolo ai șansă de 1% din multe încercări să faci un 10X, dar în 99% pierzi banii.
Modelul de investiții abordat de mine este pentru oamenii neinițiați, să ințeleagă că acei 100 lei investiți se vor acumula și vor genera alți bani. Sau dacă nu vor genera, măcar nu își vor pierde valoarea.
Am mai primit un exemplu despre ce s-a întâmplat după revoluție, când banii de apartament s-au transformat în banii de o mobilă!
Păi asta face piața dacă nu ai grijă de banii tăi, banii tăi să genereze alți bani noi. Cel mai ideal ar fi să investești în piețe în dezvoltare (cum e România) dar în euro! Așa îți protejezi banii la rata de schimb!
Însă noi nu mai suntem în anii 90, avem acces la informații, avem piețe mai bine reglementate. Dacă se anunță ceva, schimbarea la euro, orice, putem muta activele.
A nu se compara CEC-ul de atunci cu bursa de azi! CEC-ul de atunci era o instituție mastodont a statului, acum tu investești în orice activ vrei tu, iar ETF-urile spre exemplu, sunt un cumul de companii și se pot muta de la un broker la altul.
Așa că, dacă te regăsești în povestea omului neinițiat, în categoria financiar vei găsi articole utile, exemple simple, simulări simple și conservatoare.