Alex „Alcan” puştiu rapper găsit mort

download


Alcan aşa cum este el cunoscut în Mediaş sau pe Youtube a fost găsit mort.
Poliţia ia în calcul posibilitatea unei crime dar şi decesul provocat de consumul de „legale”

Nu îl cunosc, nu am auzit decât vag de el dar este cert că tinerii ar trebui să îşi caute alte „replici” în viaţă.

Viaţa asta de gangster pe burta goală nu aduce decât injurii, degradare şi în cazul ăsta moarte.

Avea doar 19 ani şi poate putea fi redresat, însă apropiaţii săi spun că avea şi ceva anturaje dubioase.

Este trist ce s-a întâmplat acestui tânăr dar sper ca şi alti copii de vârsta lui să înţeleagă că astfel de smardoieli ţin până la o vârstă , apoi rişti să dormi într-un canal sau mai rău să fi găsit mort în unul din ele.

Din relatările prietenilor, Alex a fumat una sau mai multe țigări halucinogene care i-au afectat grav comportamentul. Băiatul parcă o luase razna și îndruga cuvinte fără sens, completate de reacții violente, fapt ce a făcut să fie abandonat de prietenii cu care a fumat etnobotanice.

Din păcate a fost găsit fără suflare căzut într-o gură de canal. Poliția face verificări și așteaptă rezultatul autopsiei.
„Am fost sunat aseară pe la ora 23 și am fost anunțat de acest tragic eveniment. Regret enorm că s-a pierdut o viața atât de tânără”, a declarat inspectorul școlar general Ștefan Firu.

Sursă

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.