Scriam că pentru unii fericirea costă doar 10 lei și că noi avem „fericire la noi fără să ne dăm seama.
Recunosc că m-am cam plictisit de „spiritul crăciunului” și nu am prea deschis nimănui să ascult o colindă, am preferat să testez niște căști în Couter Strike.
Totuși acum câteva zile, am dat drumul la ușă, erau 3 tineri și m-au întrebat dacă primesc colinda. Era cam devreme, adică eram în data de 21…nu regret că i-am lăsat să cânte, așa frumos m-au colindat.
În fine, ziceam că astăzi am refuzat să dau drumul la ușă. Au trecut orele și colindătorii au dispărut. Doar că acum 10 minute (20:20) o bătaie firavă se aude în ușă, las să bată odată și răspund la a doua bătaie.
Mă uit pe vizor, un ghemotoc de om, o fetiță la circa 5 anișori îmbrăcată în roșu mă întreabă dacă primesc colindul. Lângă ea (fără să între în prim plan) mama ei a început să lăcrimeze când am zis „te rog, colindă”.
Fetița ori era super omoționată, ori nu știu ce se întâmpla. Cred că avea ceva probleme, se încurca des (puteau fi omoțiile) dar nu păreau a fi emoții, cred că suferea de ceva handicap. Pe lângă asta săraca dădea stânga – dreapta în loc de clopoțel.
Mă uitam în ochii mamei și radia, în acel moment mi-a dat seama că acea mama nu era una de își exploata copilul pentru 10 lei. Erau una din mamele care, știind că are un copil ce se chinuie, l-a scos la colindat să simtă bucuria de a fi copil.
Copilul era super educat, i-am întins o tavă de dulciuri și el a ales doar o ciocolățică, i-am zis să mai ia și se uita la mamă…am insistat să mai ia dulciuri și i-am dat eu fără ca mama să mai intervină.
Nici nu cred că mai contează câți bănuți i-am dat, nici mamei nu cred că i-a păsat ce i-am dat copilului, cred că cea mai mare fericire pentru mama a fost acel moment în care mama ajunge acasă și își aude fica „Mami a fost frumos cu colindul, putem merge și la anul?” …și poate mami va zice da, dar cine știe dacă acea copilă va mai prinde un Crăciun.
Chestia asta m-a făcut să gândesc mult în ansanblu, câștig bine, am ce îmi doresc, îmi permit orice. Dar… chestiile astea nu se pot cumpăra, astea nu sunt lucruri ce pot fi reproduse. Așă că îmi dau seama cât de mici suntem ca oameni și cât de mult contează în fapt, chestiile simple.
Crăciun fericit tuturor!
Si eu astept in fiecare an sa fiu colindat, dar sincer in afara de puradri nu prea mi-a batut nimeni la poarta, copii de genul astept si eu
La mine s-a cam nimerit. Nu am dat drumul la nimeni, la copila asta am dar drumul. ..
In momentul in care realizezi „cât de mult contează în fapt, chestiile simple” , dupa cum spui tu, nu mai esti „un om mic”. 😀
Mici de tot sunt cei ce-si aduc aminte ca trebuie sa fie buni doar de Craciun.
Avem libertatea de a darui ceva, cuiva, in orice moment. Starea de sarbatoare o putem pastra in suflet in permanenta.
Si deoarece este timpul bilanturilor, planurilor si urarilor, eu iti urez sa cresti si mai mare 🙂 🙂 🙂 si tu si blogul !
Sar’mâna, mulțumesc la fel 🙂