Duminică în timp ce jucam un poker cu colegii ne-am adus aminte de copilarie şi uite aşa am stat să reflect puţin în trecut.
Când eram copil nu aveam tricou cu Hagi cumpărat, nu exista marketing pe tema asta şi oricum nu îţi permiteai, dar aveam tuş şi pix. Ţin minte că am stricat 4 tricouri, întâi am desenat frumos un număr 10 cu pixul şi rigla pe tricou, apoi turnam atent tuş sau cerneală din calimară în contur.
Nu aveam telefoane, abia ce apărea moda, oricum nu le-am fi vrut pentru că pe atunci un telefon dat unui copil însemna un control absolut al părinţilor….mama m-ar fi sunat „treci în casă că e târziu” şi cum aş mai fi tras de timp?
Nu trebuia să muncim pentru a avea ce ne dorim, ne mulţumeam cu orice şi făceam orice puţin să conteze. Ţin minte că adunam banii de buzunar cu alţi copii şi ne luam mingi de fotbal. Acum trebuie să bagi muncă pentru un telefon că nu face nimeni cheta 🙂
Nu aveam teneşi nike, nici nu erau sau care aveau erau aduşi de afara, dar aveam pix şi toate perechile de teneşi erau nike sau adidas …caligrafic vorbind 🙂
Nu trebuia să dam sute de mii pe zeci de jocuri, făceam schimb de disckete.
Dacă îţi cumpărai o îngheţată automat mânca şi cel de lângă tine.
Nu condamn generaţiile viitoare, noi aveam alte tehnologii, ei au alte tehnologii iar copii lor vor avea alte tehnologii. Am scris aici de ce nu îi condamn. Şi noi ne doream să avem obiecte din viitor.
Însă parcă eram puţin mai obişnuiţi să avem orice din nimic, să utilizăm orice resursă pentru a ne juca.
Parcă tot ce ne cădea pe mână se transforma în ceva util la joaca, acum parcă totul vine complet, pe bani şi totuşi limitat în funcţii şi utilizări.
… şi cu mult mai înainte (eu sunt o bunică) noi, copiii generaţiei mele ne confecţionam din te miri ce jucăriile şi eram fericiţi şi mândri atunci când ni le admirau ceilalţi. Câte o jucărie ni se cumpăra de Moş Crăciun sau în zile aniversare şi bucuria cu care o primeam era de nedescris. In prima copilărie nu apăruseră televizoare, în schimb seara, mama sau bunica ne spunea o mulţime de poveşti . Doar cărţile nu ne-au lipsit niciodată. Dar aşa cum a fost acest „primitivism” ne-a stimulat imaginaţia, creativitatea şi ne-a format ca oameni activi . Sunt multe de spus despre copilăria generaţiei mele, dar renunţ fiindcă probabil te întrebi deja ” ce caută şi baba asta pe blogul meu ?” Ce anume? Mi-a plăcut dorinţa ta de implicare, chiar dacă aparţinem unor generaţii diferite şi avem multe opinii diferite.
Am un job activ ce implică doar oameni, nu judec aşa. Am o mamă de 62 de ani şi un tată de 64 . Au avut un statul bun şi salarii bune mereu însă asta nu m-a plafonat.
Sunt un tip căruia îi place să deschidă gura abia după ce încearcă, nu pot sta pe tuşă şi apoi să am pretenţia să aplaud sau să blamez.
Sunteţi binevenită şi mai mult, îmi place să văd că sunt şi persoane din generaţia păriţilor mei care pot să vadă că totuşi generaţia asta nu vrea să moară.
Sper doar să nu repetăm istoria şi să fim nevoiţi să ne jertfim ca în 89.