Dacă ați analizat presa despre cazul Pascu, cred că ați sesizat că îl scoate ușor, ușor sărăcuțul! Nu m-ar mira să auzim circumstanțe atenuante prin care morții sunt de vină!
Dar hai să luăm un articol concret, cu factură pe G4Media!
Tragedia, provocată de un adolescent aflat sub influența drogurilor deci mucosul este matur, are 19 ani, conducea o mașină, era spart!
În legislație adolescentul are între 12 și 18 ani și punct! Cuvântul adolescent este repetat intenționat în articol de câteva ori.
Apoi, se duce în derizoriu protestul din Piața Victoriei cu aproximativ….iar între ăia puțini sunt si părinții unei victime.
Aproximativ 15 oameni, printre care și părinții lui Sebastian, iau parte la manifestația dedicată tinerilor uciși în accidentul care a avut loc la 19 august în localitatea învecinată cu Vama Veche.
Adolescent iar, conform autorităților. Ca și cum G4Media nu știe cazul, nu a mai scris, nu a avut informații.
Tragedia a fost provocată de Vlad Pascu, un adolescent care se afla sub influența drogurilor, conform autorităților.
Mai vine o mizerie, cică CONTEXT
Vlad Pascu a plecat inițial de la locul accidentului, dar a fost găsit de polițiști în apropiere de Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, iar rezultatul a iești pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină. Mai mulți martori au declarat că adolescentul de 19 ani nu părea conștient și nici măcar nu știa că a produs un accident grav.
Cum adică a plecat inițial? Păi nu s-a întors el, l-a prins poliția, nu poți spune „inițial” că nu a avut el remușcări!
Apoi, repetatul sărăcuț ADOLESCENT de 19 ani, bărbat în toată firea, nu părea conștient, nici nu știa de accident.
Vedeți ce ușor se induce ideea de : e mic, a greșit și el, nici nu știa ce face sărăcuțul!
Iar pentru asta de mai jos, cred că s-a tăiat factura finală!
Incidentul a stârnit o dezbatere națională despre problema consumului de droguri în rândul tinerilor, dar și a drumurilor periculoase din România, iar controversa a luat amploare când mama lui Vlad Pascu a fost reținută de procurorii DIICOT pentru că ar fi încercat să șantajeze martorii din dosar.
Deci drumurile din stațiune erau problema, nu faptul că ăla avea în el tot stocul de droguri posibil. Se încearcă fix acea retorică de la accidentele cu viteză, nu e problema viteza ci drumurile.
Așa și aici, drogurile ca drogurile, dar drumul? Dacă era drumul bun, mai vedea ăla în ceață de la cox și omora 2 oameni?
Mai zic de „controversa a luat amploare” și „că ar fi încercat să șantajeze” când stenogramele sunt clare pentru toată lumea?
Sunt curios daca vor avea vreo reacție la articolul lu Vali.
oricum imediat dupa accident au aparut alte stiri vezi Donca, Pescobar, mita lu Buzatu deci eu cred ca usor usor vor sa ne atraga atentia in alta parte
Da, dar alea nu sunt mana presei, din contra, au iar de incasat si de scris.
La Buzatu si Pescobar au inceput articolele platite, la Donca probabil incepea dar s-au cufurit altii sa se dezica. Plus ca Donca e micut, neimportant si nu apucase prea multe. Buzatu e pestele care trebuie ascuns iar avocatii lui deja sunt prin toata presa cu spalarea.
Romania TV a si inceput, Cristoiu la fel..o da in scenaristica.