Nici nu ne-am obișnuit bine cu PS4 sau Xbox One că deja apar informații despre PlayStation 5 și Xbox Two. Informațiile nu sunt la nivel de zvon, ambele tabere au confirmat deja ca se lucrează la acest aspect.
Acest „război” Sony vs Microsoft seamănă din ce în ce mai mult cu Samsung vs iPhone, Microsoft fiind aici un Apple al gamingului.
Necesitatea unor noi serii provine din hardware-ul slab de pe PS4 și Xbox One, consolele încă sunt depăsite de PC-uri, diferențele nu sunt prea mari față de seriile precedente și încă sunt incapabile să ruleze 4K.
În momentul de față Sony conduce detașat la capitolul vânzări, Microsoft încă nu reușește să țină pasul și pune totul pe seama „unei experiențe mai plăcute pentru useri”.
PlayStation 5 ar fi a noua generație de console, iar cel mai important pas ar fi să poată reda rezoluții 4K. 4K a devenit tot mai la modă, televizoarele se ieftinesc pe zi ce trece iar tehnologia evoluează constant. Practic Sony cam recunoaște că PS4 nu a rupt gura târgului însă se forțează tot mai mult vânzările prin eliminarea noilor titluri din portofoliul PS3.
Sony a lansat de curând și PlayStation VR și cu siguranță PS 5 va fi compatibil cu acesta, realitatea virtuală și rezoluția 4K fiind tendința viitorului.
Xbox Two
În cealaltă tabără lucrurile sunt ceva mai clare. Phil Spencer, șeful Xbox a confirmat existența unui Xbox Two. Criticați fiind de capacitatea slabă a Xbox One, Microsoft spune că noul model va utiliza rezoluții 4K și va avea echipări mai bune. Nimeni nu spune ce echipări vor fi, probabil pentru a nu speria publicul. În momentul de față o placă grafică 4K și ceva hardware consistent ar duce prețul consolei foarte sus, însă pâna la lansare probabil s-ar mai ieftini.
Cred că anunțul Xbox Two a fost confirmat și pe fondul luptei pierdute cu Sony, pentru a nu dezamagi fanii, au preferat să mute privirile spre viitorul model.
Microsoft promite și se chinuie de ceva vreme să sincronizeze XBOX cu Windows, însă drumul este destul de lung. O astfel de mutare nu ar aduce neaparat un plus de încasări ci doar o „fidelizare” a utilizatorilor. Pe Xbox Two există probabilitate de 80% să găsim această caracteristică.
Dacă PlayStation 4 și Xbox One au apărut cu un design robust, pe noile modele vedem ceva mai futurist, mai elegant. Problema este că cele două modele actuale sunt foarte similare în hardware cu pc-urile relativ modeste, singura diferență este discul dedicat consolei care îi permite să ruleze jocurile în înaltă definiție fără să se „învechească” sistemul.
Am fost des întrebat „Ce consolă aș recomanda unui începător”, cu siguranță nu un PS4 sau Xbox One. Deoarece nu toți se obișnuiesc ușor cu joystick-urile, nu toți își permit să cumpere des titluri noi iar cei mai mulți joacă 2-3 jocuri constant.
Înainte de a face o investiție, majoră zic eu, ar fi bine să îți iei un PS3 sau Xbox 360. Te joci tot ce găsești până când te limitează apariția unui titlu nou care nu vine și pe PS3. După ce îți te-ai jucat îndeajuns de mult, îți dai seama dacă te vei descurca pe un model superior, dacă te atrage și dacă merită investiția.
Pentru următorul rând voi fi înjurat de fanii Xbox. Cu puțină răutate aș putea spune că Microsoft a pierdut lupta cu Sony pe mâna lor. În loc să se concentreze pe aspectele negative, pe minusurile în fața celor de la Sony, au preferat să scoată o consolă all in one, un media box slab. Gamerii nu caută console pentru streaming sau navigare, investesc special pentru a se juca. Însă sunt și utilizatori de Xbox care își apără achiziția spunând că prin intermediul consolei se pot conecta la toate dispozitivele media din casă și prin intermediul acesteia le poate controla. Sunt două păreri aici, a mea este că o consolă trebuie să ducă bine jocurile.
Din acest motiv am încurajat mereu achiziția unei console în dauna unui PC. PC-ului îi poți face update însă tehnologia avansează repede și update-ul costă din ce în ce mai mult. O consolă va avea mereu cd-uri masterizate special pentru configurația ei. Însă un PC care să ducă acum un titlu nou, ar sări lejer de 4000 lei asta în condițiile în care peste 4-5 ani s-ar putea să ceară iar piese. Este adevărat că la un buget de 2000 lei ai putea face un sistem bun, bun dar nu unul care să suporte orice nebunie de joc mai apare.
Vezi modele de console PS4 și XBOX
Eu aș vrea să văd viitoarele modele ca fiind de top dar cu posibilități de upgrade. Se zvonește că PS4 își va finaliza cariera prin 2020, cam rapid dacă ținem cont că ultima generație a avut un ciclu de 8 ani.
Deși ideea de consolă este să „ducă” orice joc masterizat pentru ea, de aici și diferența cu pc-ul.
Pentru a încerca să scap de orice fel de înjurătură, am să las un video cu o comparație grafică intre toate consolele și PC
Surse : Techspot
Multumesc de noutati ,tot odata apar noi console ce o sa ne faca sa le luam si or sa fie obligati sa faca jocuri pentru ele sau sa le face suport la cele de pe Xbox One sau Xbox 360 ,Ps4….. Nu stiu ce sa zic dar dupa or sa apara altelea tu ce zici ? Xbox Three and Ps6 ? deja mai scoate si un windows 🙂 Oricum misto articol.
Nu cred ca vor face scoate noi Console care sa fie compatibile cu jocurile seriilor precedente. Încasările se fac din cd-uri și mai puțin din vanzarea consolelor.
the fuck is this ?
console? 🙂
Salut! Foarte fain articolul,imi place ca ai adus noile informatii pentru intreaga comunitate ca noi stiri. Acum ma aflu intr-o dilema si dac ma poti ajuta cu un sfat sau o parere. Sunt obisnuit cu controller-ele de joc si vroiam sa achizitionez de curand un PS4. De cand am aflat de PS5 am cautat informatii si am gasit articolul tau. Daca tot va aparea in 2020 noua consola PS, ar mai avea rost sa investesc intr-un PS4?
salut, Sony a lansat deja ceva. Un ps 4 cu upgrade, unii spun ca asta ar fi așteptata ps5, ma îndoiesc.
Cert este ca nu poți aștepta 2020 dacă vrei sa te joci azi. Dacă ai un ps3 și titlurile noi sunt compatibile, poți sa mai ramai asa.
Nu am ps3 si de aceea as vrea sa iau un ps4. Iti multumesc mult pentru ajutor. Voi achizitiona un ps4. Nu cred ca noile titluri pentru ps5 care vor aparea la momentul oportun,nu vor face titlurile respective si pentru generatia anterioara. Iti multumesc mult inca odata pentru ajutor si daca voi avea nelamuriri,voi reveni cu siguranta pe blog. O zi faina! 😀
Dacă se va lansa ceva în 2020, oricum se vor face titluri și pentru ps4 încă 3-4 ani, deci nu e panica 🙂
Cu placere.
Cea mai mare gherla o reprezintă trecerea de la Xbox One X la o anume Xbox Two….Consola nu are un an că deja toți vorbesc de alta….Mi se pare o mizerie ieftina sa dai banii pe o consola pentru un an și eu tocmai asta am făcut…Urați mi bafta la vânzare!
Eu am dat un sac de bani pe PS4 Pro si il prinde praful 🙂 nu il vand ca as pierde prea mutli bani 🙂