Obiectivul F.I.R.E Financial Independence Retire Early

Mișcarea F.I.R.E se traduce în Financial Independence Retire Early sau în română Independență Financiară și retragere timpurie din activitate.

Obiectivul în sine este să atingi o independență financiară care să îți permită să te retragi din activitate înainte de atingerea vârstei de pensionare.

Cum la noi vârsta este de 65 de ani, obiectivul s-ar focusa pentru o retragere înainte de această vârstă, și atenție că se vorbește despre pensionare la 70 de ani.

Iar scriu, iar o să îmi zică unii că nu țin cont de cei cu venituri mici. Dar așa cum am mai zis, cei mai atenți la sfaturile despre educația financiară ar trebui să fie fix acești oameni.

Un venit mic înseamnă și o pensie mică, deci proporțiile procentuale se păstrează. Astăzi o pensie ar însemna cam 30% din venitul actual.

Deci, o persoană cu salariul 3000 lei ar ieși la pensie cu 1000 de lei, din acest motiv, orice pas către asigurarea unui trai decent la pensionare contează.

De exemplu, orice persoană care reușește să investească lunar 15% din veniturile sale pe un randament anual de 10% ( folosesc mereu 10% pentru că este destul de moderat, nu este un randament mediu) ar acumula suma de 823.000 lei în 28 de ani. 15% din 3000 am pus un 450 lei/lună timp de 28 de ani.

Suma totală adunată ar fi de 151.200 iar pânăla 823.000 este suma din dobânda compusă.

823.000 lei nu este o sumă wow dar este ceva semnificativ pentru o persoană care ar avea o pensie de 1000 lei/lună.

Cu cât vorbim de sume mai mari investite, vorbim automat și de o sumă finală mai mare sau de o atingere a independenței financiare mai rapidă.

Un calcul simpluț spune că atingerea independenței financiare și posibilitatea retragerii din activitate ar fi atunci când atingi un plafon acumulat în portofoliul tău.

Calculul simplu cheltuiala lunară * 1 an * 25 = Dacă lunar ai cheltui să zicem 2000 lei, într-un an ai cheltui 24000 lei, iar portofoliul tău ar trebuie să aibă minim 600.000 lei.

Acești bani, păstrând randamentul de 10% pe an, ar însemna un venit de 60.000 lei/an, deci un venit total de 5000 lei/lună. Suma este foarte potrivită pentru un pensionar, prin veniturile și calculele de mai sus.

Sau efectiv poți lua întreaga sumă după ce te-ai pensionat și faci o defalcare de retrageri lunare, ca și cum ai încasa o pensie.

Dar, acum vorbesc despre o retragere timpurie, deci nu dorim să așteptăm vârsta pensiei!

Astfel, va trebui să încerci să găsești surse să ridici valoarea portofoliului mai sus.

Asta trebuie să începi să o faci azi cât ești tânăr, ai energie să generezi noi surse! Pe final de carieră vei fi mai bătrân și poate nu la fel de energic.

Calculele ți le faci singur, atât în funcție de venituri cât și în funcție de necesitățile tale. Cu cât reușești să mărești acel procent de 15%, cu atât mai repede atingi un portofoliu mai solid și te poți retrage mai devreme.

Mai sus am făcut un exemplu de 3000 lei venituri și 2000 lei cheltuieli, însă am zis că investim doar 450 lei (15%), ți-au mai rămas 550 lei necheltuiti. Iar randamentul investiției depășește necesarul de 600.000 lei calculat la cheltuili.

Dacă ai ridica suma de investit de la 450 lei la 600? Ai atinge aproape 800.000 lei în 25 de ani, tot peste calcului de mai sus al cheltuielilor.

Ideea e simplă, trebuie să te apuci de economii și investiții cât mai repede, apoi vei căuta și sursele necesare prin care să generezi bani în plus.

În investițiile pe termen lung, câștigul vine din dobânda compusă, astfel că fiecare 100 lei aduce o sumă mult mai mare.

Dacă exemplele de mai sus au fost pentru venituri mici, hai să vedem ce s-ar întâmpla dacă de mâine aș decide să nu mai investesc 10% ci 20% din venituri.

La un calcul pe 28 de ani (36 ani ai mei + 28 investiția) ar însemna ca la 64 de ani să am o sumă de peste jumătate de milion de dolari.

Dar dacă aș investi 20% aș atinge aceeși sumă în 21 de ani, mai devreme cu 7 ani. Însă, dacă las tot 28 de ani, atunci dobânda cumulată m-ar duce la peste 1 milion de dolari.

Ținând cont de aceste sume, propabil aș putea fi relexat și mai devreme de 21 de ani.

Mai exact, dacă mi-aș dori fix câștigurile actuale pe an dar fără să mai lucrez, calculele ar fi cam următoarele:

  • 10% – 21 de ani – suma strânsă mi-ar aduce la randamentul de 10% fix cât câștig acum.
  • 20% – 15 ani – suma adunată mi-ar aduce 10% pe an=cât încasez eu acum.

Deci, fie că păstrez scenariul cu 10%, m-aș putea retrage la 57 de ani cu venituri ca acum, fie măresc suma și mă pot retrage la 51 cu suma actuală.

Dar atenție, a te retrage nu înseamnă efectiv să stai la televizor, deși o poți face! Odată eliberat de dependența unui loc de muncă, de ce nu, ai putea să faci ce îți place și poți genera alți bani.

Cu siguranță că nu mă voi retrage nici la 51 și nici la 58, poate nici după 65! Cert este că nu voi dori să mai fiu strâns legat de un job.

Poate voi face un job din simplul fapt că voi dori să călătoresc sau să cresc roșii în grădină. Cert este că siguranță venitului constant va fi acolo și dacă vreau sau nu să mă ridic din pat!

Calcule de orice fel vă puteți face aici, ce trebuie reținut e asta, indiferent ce venituri ai, începe acum cu orice sumă să investești, ține-te de asta lună de lună.

Despre surse extra de venituri din zona creativă voi scrie într-un alt articol! Atenție, nu sunt adeptul muncii până la epuizare și nici 2 job-uri.

De preferat a doua sursă de venituri să fie din ceva ce îți face plăcere, faci ușor, nu îți răpește timpul cu cei dragi.

Apropo de timp, o chestie ce m-a prins și pe mine : dacă știi toate serialele de pe netflix și nu ai bani, înseamnă că ești leneș.

Dacă știi toate prostiile de pe tik tok și nu ai bani, înseamnă că ești leneș!

În orele alea pierdute puteai învăța ceva din care să generezi venituri! Dar am zis, voi scrie alt articol.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

2 comentarii la „Obiectivul F.I.R.E Financial Independence Retire Early”

  1. Buna ideea cu investiția, sa nu uitam insa de inflație 😀.

    Totuși, economii înseamnă ceva, investiții altceva.

    O metodă prin care sa investestesti in așa fel încât „sa pui banii la treabă” sau sa faci bani investind timp in pasiune? (Ceea ce eu nu consider munca) și pe înțelesul, celor ce nu se pricep? 😅.

    Că așa economii, da ok, pun suma x, lunar de preferat într-un cont separat, de economii, și să uit de ei, dar dacă nu mai pun la un moment dat? Suma rămâne aceeași 😀. Sau în cazul în care creste, nu are nu știu ce impact 🙂

    Mai pe scurt, banii sa genereze alți bani, într-un mod pasiv, și cât de cât, ușor de priceput 😅

    Răspunde
    • Pai eu tot scriu fe ceva vreme cum pui bani sa faca alti bani! Ce inflatie? Pai de aia tot zic de investitii, sa Bata inflatia.

      Am scris tot pe blog, poti da cautare, ce sunt etf-urile, e usor de investit in ele. Sau in titluri de stat, urmeaza o noua emisiune.
      La etf-uri e dobanda compusa, cum sa explic. 1000 lei pusi cu 10% pe an inseamna 1100 lei, daca continui ss pui lunar 100 lei, ei se adauga sumei totale aduna o dobanda mai mare, sa zicem ca pui cam 1000 lei an. Asa ca, in anil 2 vei avea 2100 lei la care se pune dobanda de 10%, adica 2310 lei adunati si tot asa. In cam 28 de ani, suma pusa va fi cam 20% din total suma generata din dobanda compusa

      Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.