Home » D'ale ML » Mi-am pus răsaduri de ardei și roșii

Ieri am avut o zi plină, în ciuda vântului și a frigului. A plouat vineri și am crezut că va ploua și sâmbătă.
Mi-am dorit să profit de ploie și m-am băgat puțin în grădină, doar că ploaia nu a mai venit și tot la furtun am ajuns, am rupt și un hârleț, că na…săpat pe pământ moale…

Pe afară mi-am mai pus doi vișini în fața casei, puși strategic, vreau să îmi țină perdea pentru praf și umbră pe terasă vara.
I-am tras și un liliac alb, 2 butași de trandafiri galbeni și niște bulbi de flori.

Între cei doi vișini, mai jos voi pune un brad. Am luat acum 6 ani doi puieți de la munte și i-am pus într-o grădină la Galați, nu mă așteptam să se prindă, dar uite că cel mare are peste 1.50 m.

După ce mi-am terminat activitatea în grădină, m-am gândit că îmi lipsesc roșiile cu gust adevărat. Am stat, am studiat și am ales locul în care vor fi plantate. Am în spatele casei, între gard și pomii puși, cam 150 cm și mai bine de 15 metri liniari, ar merge lejer acolo, plus parfumul dat de plantă în sine.

Așa că am luat pământ universal de substrat, două soiuri de semințe de roșii (unul seamănă cu inimă de bou, marmade ) și ardei roșii + ardei galbeni.
Mai vreau să pun și roșii negre de Crimea, dar să vedem ce fiere îmi ies de la astea.
Puteam să aștept până după SF Gheorghe când ar fi apărut la piață, aș fi putut să iau fire la gata, dar nu se compară senzația, adică….am grădină și nu experimentez și eu ceva?
Oricum, cred că voi lua și niște fire de la piață, măcar să compar, să știu ce am de făcut pe viitor 🙂

Cum ghivece de răsaduri nu aveam (abia azi mi-am luat), am zis să improvizez. Având multe ambalaje de la electrocasnice, mi-a ieșit asta :

Am făcut și ceva experiment cu gazon pe o bucată din curte din față, dar nu scriu încă, îmi sar experții în cap dacă spun cum l-am pus 🙂

Așa că aștept să iasă rasadurile, bună și mansarda asta la ceva, până o fac de locuit, mă mai distrez 🙂
PS : Azi de Florii îmi era poftă de un grătar, cum grătarul e la părinți și aștept să îl aduc, zic că m-am descurcat și fără …

,
SHARE WITH FRIENDS:  
        
          

Comentarii

  1. Cătălin says:

    Bravo Bobiță, te transformi ușor ușor în fermierul anului 😀

  2. La anul te rezolv eu cu niște semințe pentru roșii, de la mama lor. 😀 Am și galbene, o bunătate! De vreo 2 ani produc sămânța proprie.

  3. […] Mi-am pus răsaduri de ardei și roșii […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Name *
Email *
Website