Dezvoltatorii imobiliari și instalațiile sanitare ieftine

Înțeleg ideea de business, înțeleg să scoți profit cât mai mult, dar nu înțeleg cioflingăreala pe ieftineală.

Sâmbătă dimineață îmi curgea apă în baie și în bucătărie, în două locuri în același timp.

La baie părea că e cel mai simplu, un furtunaș de la bateria de bideu a cedat. Scos bideu, scos baterie, evident că era o ieftineală așa că a pocnit filetul, înlocuit baterie, curățat robineți, totul bine….nu chiar.

Când să pun racordul de la robinet spre furtunul bateriei….a făcut robinetul POCCCCCCCCC.

Așa e când pui cea mai nesimțită ieftineală, face poc și la strângerea cu mâna! Mergi iar, cumpără robineți din alamă cromată, am pus Valex Star cu cap ceramic, nu îi găsesc online dar cam ca ăștia sunt. Mergi acasă și apucă-te de treabă.

Stai, mizeriile astea sunt prinse în PPR, direct în perete! Am luat flacără să ard câlțul, am luat WD 40 și nimic.

Brusc începe racordul ăla de mai sus (prins în perete) să se cam miște, clar că ceva nu era ok acolo, am tăiat gresia…..

E clar nu? Nu știu cine dracu le-a spus ăstora că e normal să faci instalație PPR prin zid, PPR-ul se face aparent.

După mai multe ore de muncă și mers iar la magazinele de bricolaj am terminat, mai trebuie să pun si o mască să am mereu acces.

Deci, dezvoltatorul a investit aici maxim 150 de lei, e cam 3 lei un cot PPR, un robinet de antimoniu e 5-10 lei maxim (nici nu se mai găsesc), bateria aia era maxim 100 lei.

Ce vedeți în poza + racord + baterie nouă ( nu mai pun silicon, racord flexibil nou la bideu) e cam ășa : racordul de compresie vreo 50 lei, robinetul vreo 40 lei iar racordul de la robinet la furtunul bateriei e vreo 10 lei. Ori 2 bucăți numai aici ies cam 200 lei + Bateria = 500 lei numai aici, dezvoltatorul a făcut totul cu maxim 150 lei.

Așa arată bateria…bideul era pus așa pentru a curăța siliconul de pe el.

Dacă tot m-am apucat am schimbat și niște ansambluri la duș, furtunaș pe la WC etc.

Bunnnnnn, mai rămân puțin la baie, îmi picura un cot la caloriferul din baie, era ruginit, trebuia schimbat.

La fel a pus cele mai ieftine rahaturi, nici nu am putut să scot pexalul din racordul cot, a trebuit să îl tai.

Robineții la calorifere îi schimbasem de câțiva ani, dezvoltatorul pusese niște mizerii de alea din plastic cărora li se strica filetul în timp. Am scris aici despre asta, am folosit Danfoss. Ca idee, un retur danfoss e 80-100 lei, ăsta a pus retur de 15 lei.

Revin la caloriferul din baie, schimbasem robineții recent (danfoss am pus în casă) dar nu schimbasem și coturile.

Tăind pexalul….tadaaaa îmi lipseau 2 cm de pexal să fac conexiunea 🙂

Iar a trebuit să vizitez magazinele de profil 🙂 pentru 2 cm de pexal, am cumpărat 1 metru de pexal alb cu inserție metalică (așa se vede la tăiere). Gata, am terminat cu baia, momentan.

Zic momentan pentru că mizerii de coturi PPR prin perete am și la vasul de WC, la alimentarea mașinii de spălat dar și la chiuveta din baie. Dar deja stăteam de ceva vreme fără apă, mizerie…spergem și tăiem altădată, piesele le-am cumpărat deja.

Bucătăria…..aici iar PPR în perete, i-a cedat lipitura PPR la cot, apa deja își făcuse treaba, așa că nu am avut de spart, a căzut singur gletul 🙂

Tăiat țeavă și pus la fel conectori din alamă!

Așa arăta dezastrul, acum că l-am refăcut, va trebui să scot și cealaltă țeavă, să îi refac conectica și să văd dacă fac o gură de vizitare sau las așa, aici fiind sub masca mobilierului.

Am aflat între timp că mi-ar trebui și un reductor pentru reglarea presiunii, aici dacă știți, poate recomandați ceva.

Pe ăsta l-aș monta direct în casa de apă, mă gândesc să aibă și ceva filtre.

So, dacă vedeți PPR încastrați în pereți, fugiți, PPR-ul se pune aparent nu încastrat în perete.

Dacă vezi robineți ieftinache, i-a și schimbă-i înainte, așa scapi de stres!

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

17 comentarii la „Dezvoltatorii imobiliari și instalațiile sanitare ieftine”

  1. Și la mine e totul îngropat pe același sistem… doar că la mine au făcut o altă românească… au pus rigips și peste rigips au aplicat faianța 🙁 ca era mai simplu așa de îndreptat pereții… vorbesc de băi

    Răspunde
  2. Investițiile în instalații sanitare de calitate nu ar trebui să fie considerate o cheltuială inutilă, ci o investiție în confortul și siguranța locatarilor. Dezvoltatorii imobiliari ar trebui să înțeleagă importanța unei infrastructuri solide și să se concentreze pe calitatea acestor aspecte vitale ale unei proprietăți.

    Alegerea instalațiilor sanitare ieftine poate aduce daune atât proprietarilor, cât și imaginii dezvoltatorului. Într-o piață competitivă, reputația și recenzii negative pot afecta în mod semnificativ succesul și profitabilitatea unei companii.

    Răspunde
      • Cica au bagat functie de detectare AI in turnitin, de ce? Uite ce usor se depisteaza 😀

        Marius, doar in Baie estimez ca a facut o economie de cel putin 1500 lei la ce e aparent, robineti etc. Iti dai seama la un bloc?

        Răspunde
        • La robineți am Valex Star cu cap ceramic că i-am pus eu imediat ce-am cumpărat casa. Dar știi ce mi-a spus instalatorul? Că garanția nu acoperă daunele de la duritatea apei… adică indiferent câtă garanție ar avea dacă apa în zonă e dură atunci robinetele nu rezistă cât e garanția și se blochează/înfundă.

          Răspunde
          • Nu știu, dacă au rezistat ăia din antimoniu 6 ani, cred că ăștia de alamă or rezista mai mult 🙂
            am văzut că au o sită anti impurități pe ei..
            Oricum, mi s-a recomandat și un reductor de presiune, am sunat deja e vreo 300 lei. Il montez direct în casa de apă să am presiune constantă spre casa.

            Răspunde
            • Reductorul de presiune nu-ți dă presiune constantă ci limitează presiunea la un maxim setat sau predefinit… uite la noi seara când toată lumea folosește apa din rețea se observă o scădere a presiunii, în acest caz reductorul de care vorbești n-are cum să facă din caca bici.

              Cât privește robineții, apa dură se manifestă prin depuneri în timp… puțin câte puțin… insesizabil de la an la an dar în 10 ani se poate cunoaște.

              Răspunde
              • Eu am apa dura, am o baterie neagra pe care se mai vad cateodata pete.

                Stiu ca reductorul nu regleaza in casa ci tine o presiune maxima setata de mine sa nu intre mai mult.
                Aici e si buba, seara cand uda vecinii gradinile e mica presiunea, dar in zile ploioase e mare. eu tin acum robinetul din casa de apa aproape de inchis, altfel imi sar tevile din perete.

                A fost odata o avarie, o teava in drum s-a fisurat iar pana dimineata a inceput si apa sa iasa la suprafata. Imi tremurau tevile in casa.

                La calorifere mai regleaza centrala, dar la tevi si intrarea in centrala e la ghici.

                Răspunde
                • Presiunea din sistem rămâne aceeași ca cea din rețea chiar dacă ții robineții pe minim… doar dacă vorbești de robineții de înainte și de după apometru, înainte de intrarea în casă… de acolo ai mai putea reduce un pic presiunea dar de obicei cei de acolo sunt cu 2 poziții închis/deschis…

                  Răspunde
  3. Referitor la reductor „Pe ăsta l-aș monta direct în casa de apă, mă gândesc să aibă și ceva filtre.” -> eu când mi-am pus reductor i-am zis meșterului tot așa de ideea de pus in căminul de apa. Mi-a zis că nu e o idee buna pentru că acolo e umiditate mare și se strica rapid. Mi-a recomandat să îl pun fix in casa unde intra țeava de apa. Așa am făcut și nu regret pentru că între timp mi-am făcut un sistem de aspersoare, am pus pentru el regulator in căminul de apa și s-a stricat după primul an 😁 Pune-ti unul, tare mi-e ca piesele alea sa nu fi cedat și de la presiunea mare la apa.

    Răspunde
    • Din pacate nu cred ca am unde inainte de casa sau in casa…ca deh..lucrare smechera.

      Da, e posibil si asta, poate furtunasul de la bideu nu ca era praf, s-a rupt in mana. Dar lipitura la ppr e posibil sa fi cedat de la presiune.

      Răspunde
  4. E cel mai ok sa ai toate teviile aparente , la vedere , nu de alta dar dupa aia e chin cand e vreo problema sa te apuci sa spargi si sa spargi pana gasesti buba .

    Dezvoltatorii nu investesc si in statii de dedurizare si apa dura omoara repede robineti , baterii , masini de spalat etc …

    Sa iti pui cele mai smechere baterii , cei mai scumpi robineti si cele mai scumpe racorduri si dupa cateva luni sa inceapa sa se rugineasca nu e ok pentru ca , apa dura ataca la greu .

    Răspunde
    • Noua moda e totul incastrat, o fi frumos dar nu e practic. Daca era aparent, rezolvam usor…asa spargi..

      Doamne fereste sa de sparga vreun pexal de la calorifere, ca alea sunt dude circular prin podea si zid.

      Răspunde
      • Nu e frumos pentru mine sa fie totul incastrat . Acum 3 ani la un amic de al meu care sta intr-un bloc de „lux” din Pipera si care isi mascase toate tevaraia si a trebuit sa ma chinui 40 de minute pentru a demonta si pentru a avea acces la teava de scurgere care era infundata

        Răspunde
        • In 2019 am avut o chestie…si am vrut sa vand casa, cel mai serios comparator asta a reprosat : tevile la calorifere trebuiau sa fie aparente, se punea o plinta frumoasa si era totul ok.

          Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.