Home » D'ale ML » Iar mi-am pus răsaduri

E Luni și stau, nu sunt obișnuit să stau, îmi vine atât de tare peste mână încât la ora 10:30 eram deja plictisit și mă gândeam “ce naiba fac toată ziua?”.

M-am învârtit, m-am sucit și am început să îmi fac tot felul de planuri. Așa că m-am apucat să îmi mai pun niște semințe pentru răsaduri.
Nu am grădinărit niciodată, nu am pus roșii în viața mea, așa că am tt felul de filme, dacă nu se prind, dacă alea sunt mai bune, dacă, dacă.
Așa că am abordat mai multe fronturi și mai multe soiuri.
În articolul ăsta am pus semințele la întâmplare, urmând ca după ce cresc, să le mut în recipiente individuale, au germinat deja :

Doar că acum am schimbat puțin strategia, m-am apucat să pun câte o sămânță per/recipient, astfel o să încerc să țin planta în același recipient până când este gata de pus în grădină.
În astea am pus roșii Grattia, pentru că aveam prea multe semințe, am mai făcut un experiment.


Experimentul constă în plantarea directă în grădină. Am pământ galben în jur și nu am vrut să iau pământ negru pentru a acoperi, așa că am zis să merg pe “natura să lucreze” 🙂
Așa că am luat repede ciolofanul cu care a venit salteaua de pat și am făcut rapid o mini seră

Am ales să pun soiul ăsta pentru că pare mai solid din punct de vedere al rezistenței.
Până acum am Amia, Grattia și Marmande, așa că am pus și niște Yellow Cherry. Astea îmi par mai fragile, așa că le-am pus doar la interior.
Aici am făcut rabat de spațiu, am ales recipiente mai mari și am pus câte doua semințe/recipient

În teorie, vor avea tulpina mai subțire și vor avea spațiu suficient să crească într-un recipient până când le scot în grădină. În practică, vedem.

Cu toate astea, parcă tot aș cumpăra și vreo 20 de fire de răsaduri de la țărani, parcă simt eu că risc să nu mănânc roșii proprii anul ăsta, nu vreau să risc 🙂
Ardeii văd că nu au germinat, nu știu dacă este normal sau am greșit eu cu ceva.

Pe calea asta îi spun și lui Gabi că se sperie degeaba la capitolul timp alocat casei/job, s-a mărit ziua și crede-mă că ai vreau mai mult timp să mai faci ceva în grădină.

Este adevărat că la casă ai de muncă, dar culmea e că nu simți nimic din ce faci, din contra te simți mai energic și ai o satisfacție psihică enormă, habar nu am ce parte din statul la apartament ar putea să îmi ofere starea asta, poate doar când vedeam că îmi înfloresc florile în ghiveci.

,
SHARE WITH FRIENDS:  
        
          

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Name *
Email *
Website