Eroare F06 mașina de spălat

Am zis să scriu aici cum să rezolvi eroarea F06 la mașina de spălat pentru că nu este foarte greu, e drept că necesită puțin skill dar nimic complicat.

Eu am un Whirlpool dar din ce am citit e valabil pentru multe alte modele.

F06 are treabă cu partea de învârtire a motorului/cuvei, deci poate fi cureaua, tahometru sau periile cărbune de la motor.

Ce ai de făcut pentru rezolvarea erorii F06

Evident desfaci capacul din spatele mașinii de spălat, dacă este cureaua o să vezi din prima, nu ai nevoie să ai expertiză, se vede clar dacă este căzută sau ruptă.

La tahometru ar trebui să vezi bobinele, magnetul, adică și acolo ar cam fi semne vizibile.

Dar în 99% din cazuri dacă nu este cureaua, de vină sunt cărbunii de pe perii.

Cum schimbi periile cărbuni de la motorul mașinii de spălat?

Am făcut inițial și niște capturi video dar am filmat cu o mână..oricum am un clip bun pe youtube, după el am făcut și eu.

Pe scurt :

  • scoți prima dată cureaua de pe motor
  • desfaci cele două șuruburi de la motor, la fel cum vezi în video și tragi către tine de motor (scoți alimentarea din stanga).
  • pe stânga și dreapta ai două „aripi”

În poza de mai jos eu am scos deja o perie, sunt prinse în 2 șuruburi și papucii (conectorii elecrici).

Mai jos vedeți cum arată cărbunele vechi (cât de puțin mai avea) și cât de lung este cel nou.

Bun, dar treaba nu este atât de simplă sau este simplă dacă găsiți tot ansamblul ăla din poză. Eu nu am găsit tot ansamblul ci doar cărbunii.

E drept că tot era cam 70-100 lei bucata, așa că doi cărbuni m-au costat 26 de lei dar……

Ansamblul din imagine se desface și o să găsim un tub metalic în care sunt introduși cărbunii cu un arc și un fir atașat care vine lipit de papucul de contact.

Deci a trebuit să tai firul vechi să scot cărbunii, să fac rost de un pistol de lipit, pastă și fludor și să lipesc.. 🙂

La primul m-am chinuit puțin că trebuia cu o mână să țin cărbunele ce era împins de arc, cu cealaltă să lipesc dar fugea firul 🙂

La al doilea a fost mai ușor, a ieșit, i-am montat la loc…..și surpriză, cărbunii noi au e teșitură care indică zona de uzură și cum se amplasează pe motor, eu am pus unul invers 🙂

Dar nu e problemă, cu niște șmirghel se poate șlefui invers până la forma dorită.

Mai mult mi-a luat să repun cureaua la loc pentru că la mine spatele mașinii de spălat nu e ca în clipuri, roata cuvei este mascată în proporție foarte mare de caroseria mașinii de spălat….a fost puțin chin dar a meritat.

Salut 👋
Îmi pare bine să te cunosc.

Înscrie-te pentru a primi conținut nou pe email. Vei primi un singur email pe săptămână cu ultimele articole.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.